Referendum antirefugiaţi: Martin Schulz acuză 'jocul periculos' al Ungariei
Sursă foto: theguardian.com
Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a atras duminică atenţia asupra "jocului periculos" al Ungariei, care organizează un referendum împotriva planului de relocalizare a refugiaţilor în cadrul UE, relatează AFP.
"Conform grilei de repartizare, Ungaria trebuie să primească numai vreo 2.000 de refugiaţi. A organiza un referendum în legătură cu aceasta este un joc periculos", a declarat Martin Schulz grupului de presă german Funke, potrivit unui fragment dintr-un articol publicat în avans.
Premierul ungar, Viktor Orban, se joacă "cu un principiu fundamental al UE: contestă validitatea legislaţiei europene la care însăşi Ungaria a contribuit", a subliniat preşedintele Parlamentului European.
Martin Schulz a lansat un apel celorlalţi lideri ai ţărilor membre în Uniunea Europeană să îl aducă pe Viktor Orban pe calea cea bună. Ar trebui "să îi spună colegului lor: nu mai putem continua aşa. Solidaritatea nu are sens unic", a afirmat demnitarul european.
Aproximativ 8,3 milioane de alegători sunt chemaţi duminică să valideze opoziţia lui Viktor Orban faţă de repartizarea refugiaţilor în cadrul Uniunii Europene.
Un prim plan de relocalizare a 160.000 de solicitanţi de azil între Cei 28 este cu greu pus în aplicare din septembrie 2015.
Până în prezent, Ungaria nu a propus niciun centru de primire şi se va considera, dacă votul negativ câştigă, liberă de orice obligaţie de a contribui la efortul european.
Comisia Europeană a reamintit în această săptămână că referendumul nu va avea niciun impact juridic asupra angajamentelor adoptate. Responsabilii europeni se tem însă de o nouă lovitură adusă legitimităţii proiectelor UE şi unităţii membrilor săi, deja afectată de o succesiune de şocuri, printre care acea mai gravă criză migratorie de după 1945 şi decizia britanicilor de a părăsi grupul Celor 28.AGERPRES
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează