Referendumul pentru apocalipsa Bucureștiului. Se lasă naivii păcăliți și a treia oară?

Autor:  Bogdan-Ion Jelea, analist politic

Publicat:  16-10-2024

Actualizat:  16-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto:  PNL

Insul cu prenume diminutival, fizionomie incertă și apucături de balamuc ne anunță că a convocat o ședință a Consiliului General, pentru a trece, prin majoritatea (PNL-USR-PMP) care i-a cauționat prin vot întregul dezastru administrativ al ultimilor 4 ani, o hotărâre vizând organizarea unui referendum local. Culmea! Pe 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale. Sună cunoscut? Mai știți înșelătoria iohannistă din 2019? Aia cu justiția? Al cărei rezultat a fost încălcat chiar de argatul primului jucător de golf, la două săptămâni după înscăunarea sa ca premier? Dar de cel băsist, cu 300 de parlamentari într-un for unicameral, promovat intens de Emil Boc, a cărui lucrare de doctorat slăvea virtuțile sistemului bicameral?

Ei bine, rețeta e aceeași. Dar mai gravă și mai ipocrită de data asta. Pentru că cele 2 prostii propuse de individul certat cu igiena sunt absolut aberante. Chiar dacă plebiscitul consultativ al schiorului călător de la Cotroceni a fost batjocorit de el însuși, chiar dacă nu avea vreo valoare juridică, el avea, totuși, un potențial politic și de reprezentativitate. Adică putea fi, teoretic, pus în operă fie prin eventuale modificări constituționale, fie prin abstinența auto-impusă a guvernului de a reglementa în sfera legislației penale prin ordonanțe.

Însă nu la fel stau lucrurile cu aberația matematicianului eșuat în funcția de primar și votat zglobiu, pentru a doua oară, la fel ca și Băsescu și Iohannis, că tot i-am amintit. Dar despre Sindromul Stockholm am mai scris deja. Așadar, ce solicită suspecta formă de viață? Ca distribuirea sumelor către primăriile de sector să se decidă la Primăria Capitalei și ca toate autorizațiile de construire să se emită de către el însuși, nu de către omologii de la sectoare. Tehnic, legal și procedural, solicitarea nicușoristă e de un cretinism absolut. Pe de o parte, chiar și neimperativ fiind rezultatul referendumului - la fel ca și avizul consultativ, de pildă - zona unde își dorește netunsul reglementare „în numele poporului” ține de legislația națională. Or, și dacă prezența la referendumul local - în caz că subordonații lui Nicolae Ciucă din Consiliul General vor vota asemenea abominație, iar consultarea se va ține - ar fi de 100% din populația cu drept de vot, iar opțiunea ar fi unanimă, tot ar fi inaplicabil. De ce?

Pentru că, principial și constituțional, descentralizarea există, iar voința bucureștenilor nu se poate impune și la Oradea, Huși sau Miercurea Ciuc. Atât Legea finanțelor Publice, cât și Legea construcțiilor sunt reglementări naționale, cu caracter general. Prin urmare, găselnița este doar încă o batjocură la adresa inteligenței locuitorilor Capitalei. Aceștia ar fi chemați la un referendum care nu poate produce niciun rezultat. Mai mult, la fel cum pe 9 iunie Nicușor Dan a obținut circa 350.000 de voturi, primarii de sector au însumat și ei peste 385.000 dintre opțiuni. Iar cei șase aleși cu certitudine nu ar putea susține, din punct de vedere politic, să își saboteze propria activitate. Diminuarea bugetelor sectoarelor i-ar pune în imposibilitatea respectării angajamentelor electorale asumate, în vreme ce renunțarea la eliberarea autorizațiilor de construire ar asigura definitivarea blocajului edilitar.

Primarul Capitalei nu semnează astăzi nici măcar avizele de toaletare a pomilor uscați, care pun în pericol vieți omenești la fiecare furtună. Doar de la Sectorul 5 au venit sute de astfel de solicitări, care nu au primit niciun răspuns. La fel s-a întâmplat cu scandalul privind PUZ-ul Sectorului 2, pentru care primarul încă în funcție ceruse o derogare pentru absorbția a milioane de euro prin PNRR pentru Institutul C.C. Iliescu. La rândul său, Sectorul 6 nu a putut finaliza investiții majore, precum 4 blocuri de locuințe sociale, terminate de un an de zile, care nu pot fi alimentate cu apă din cauza aceluiași individ.

În acest context, întrebarea legitimă a fiecărui bucureștea este simplă: de ce ar cere Nicușor Dan, în mod abuziv și total aiuristic, noi atribuții, când în ultimii 4 ani nu a demonstrat nimic? Ba chiar dimpotrivă: bulevardele urbei sunt blocate de șantiere abandonate, termoficarea este în colaps, parcurile sunt în paragină, iar contribuția Capitalei la PIB-ul național s-a prăbușit la valorile din perioada crizei economice de acum 15 ani. Strania făptură se „luptă”, încurajat, probabil, de cărturarul ostaș care îl susține, deopotrivă cu șoferii și mafia, cu oamenii care vor o locuință în oraș și cu prefectul, cu primarii de sector și cu ISC-ul. Toți îi sunt inamici, iar el vrea să ne salveze, cu buldozerul, ca la Piața Unirii, fără ca noi să știm asta. Ce îl recomandă pe acest incapabil, generator de haos, să cheme oamenii la un vot inutil, când minimele sarcini nu și le-a putut îndeplini cum se cuvine? Răspunsul în vom afla pe 24 noiembrie, în caz că ridicola inițiativă se va bucura de susținerea inconștienților care l-au sprijinit până astăzi în CGMB. Rămâne de văzut dacă înșelătoria va funcționa și de data aceasta.
Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google