Regele Arabiei Saudite: SUA şi Europa sunt următoarea ţintă a jihadiştilor
Sursă foto: stiripesurse.ro
Citat sâmbătă de cotidianul local Asharq Alawsat şi de canalul de televiziune Al Arabiya cu capital saudit, suveranul saudit a precizat că 'terorismul nu cunoaşte graniţe, iar ameninţarea sa ar putea atinge mai multe ţări din afara Orientului Mijlociu', unde jihadiştii din Statul Islamic (SI) acţionează cu brutalitate pe teritoriile cucerite din Siria şi Irak.
Regele Abdallah, care a făcut aceste remarci vineri cu ocazia primirii unor noi ambasadori acreditaţi în Arabia Saudită, printre care şi cel al SUA, un aliat apropiat al Riadului, a adăugat că lipsa de reacţie în faţa acestui fenomen 'este inadmisibilă'.
'Vedeţi cum ei (jihadiştii) fac decapitări şi lasă copiii să se afişeze cu capete tăiate pe stradă', a mai spus el, exprimându-şi revolta faţă de 'cruzimea' unor astfel de acte. 'Ceea ce au comis şi ceea ce vor mai comite nu reprezintă un secret pentru voi. Dacă îi neglijăm, sunt sigur că într-o lună vor ajunge în Europa, iar o lună mai târziu în America', a avertizat el.
'Vă cer să le transmiteţi acest mesaj conducătorilor voştri: trebuie să combatem terorismul cu forţa, raţiunea şi rapiditatea necesare', a subliniat suveranul adresându-se diplomaţilor.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează