Renault vrea să treacă la o viteză superioară pe segmentul automobilelor electrice

Autor:  Andreea Năstase

Publicat:  02-11-2020

Actualizat:  02-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto:  Agerpres

După zece ani de experienţă în vânzarea de autovehicule electrice, Renault este pe cale să găsească o combinaţie adecvată între pregătirea dealerilor şi subvenţii care au permis motoarelor cu emisii zero să detroneze, pentru prima dată, motoarele diesel în vânzările din acest an ale mărcii Renault către persoanele fizice, transmite Reuters.

Pentru a-şi convinge clienţii să facă trecerea la autovehiculele electrice, proprietarul Dacia propune servicii personalizate, precum instalarea de staţii de încărcare la domiciliul clienţilor, şi şi-a perfecţionat argumentele pentru a-i convinge pe cumpărători cu privire la autonomia automobilelor electrice şi avantajul loc concurenţial, dacă se ţine cont de costurile totale pe întreaga durată de viaţă a vehiculului nu doar pe preţul de achiziţie, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Atac sângeros în oraşul canadian Quebec - 7 victime! Poliţia a anunţat că a arestat un suspect

La acestea se adaugă o primă guvernamentală de 7.000 de euro precum şi o primă de casare care poate merge până la 2.500 de euro. Renault a adăugat şi el o reducere de 2.000 de euro pentru noua versiune a modelului electric Zoe, astfel că în total avantajul clientului poate atinge 11.500 de euro, adică o treime din preţul de pornire de 32.300 de euro pentru micul automobil electric de oraş al constructorului francez.

"Am împlinit zece ani de când vindem automobile electrice", a explicat luna trecută directorul comercial al grupului Renault, Denis le Vot, cu prilejul prezentării ultimelor două noutăţi electrice ale grupului. "La început a existat o anumită barieră psihologică legată de autonomia automobilului: ce se va întâmpla dacă voi avea o problemă, dacă voi rămâne fără curent. Am învăţat aceste lecţii foarte bine", a adăugat Denis le Vot.

Pe primele nouă luni ale anului, modelele electrice au reprezentat 19% din vânzările de automobile marca Renault către persoane fizice în Franţa, faţă de 18% în cazul modelelor cu motorizare diesel, o premieră istorică.

Citește și: Nicușor Dan își primește binecuvântarea din SUA: întâlnire cu ambasadorul american

Renault, care împreună cu partenerul japonez Nissan este un procuror pe segmentul automobilelor electrice, speră să îşi conserve avantajul cu o gamă de modele care merge de la micul Twizy până la autoutilitara Master, trecând prin modelele Twingo, Zoe şi Kangoo. Familia electrică a Renault se va extinde anul viitor cu modelul Dacia Spring şi un nou Megan transformat în crossover coupe.

Renault va produce modelul Dacia Spring la o uzină pe care o gestionează în comun cu Dongfeng Motor Group Co. şi partenerul Nissan Motor Co. în oraşul Shiyan din China, unde este produs şi modelul electric Renault City K-ZE. Directorul general de la Renault, Luca de Meo a precizat că începând din primăvara lui 2021 vor fi preluate comenzi pentru Dacia Spring

Groupe Renault, producător auto din anul 1898, este un grup internaţional prezent în 134 de ţări, care a vândut aproape 3,8 milioane de vehicule, în 2019. În prezent, compania are peste 180.000 de angajaţi, 40 de fabrici şi 12.700 de puncte de vânzare în întreaga lume.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google