Reorganizarea ORDA menţine expertiza şi atribuţiile personalului specializat

Autor:  Diana Pană

Publicat:  20-08-2025

Actualizat:  20-08-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  News.ro

Reorganizarea propusă pentru Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) presupune integrarea domeniului într-un cadru instituţional unitar cu menţinerea expertizei, atribuţiilor şi personalului specializat, informează un comunicat al Ministerului Culturii transmis miercuri AGERPRES.

Ministerul susţine că tratează "cu responsabilitate" domeniul drepturilor de autor şi al drepturilor conexe, "esenţial" pentru protejarea şi valorizarea creaţiei artistice şi intelectuale.

Potrivit Ministerului Culturii, noua organizare aduce "avantaje clare" precum consolidarea autorităţii administrative şi legislative în domeniul drepturilor de autor şi conexe şi creşterea "coerenţei instituţionale", prin reunirea competenţelor într-o singură structură cu rol de iniţiativă legislativă şi coordonare strategică.

De asemenea, ministerul evocă în contextul acestei noi organizări şi utilizarea mai eficientă a resurselor publice, prin reducerea cheltuielilor administrative, inclusiv a costurilor legate de chirii şi funcţii de conducere "redundante", întărirea capacităţii de control şi supraveghere a organismelor de gestiune colectivă şi simplificarea procedurilor administrative, în beneficiul creatorilor, artiştilor şi al celor care utilizează opere protejate.

"Ministerul Culturii îşi asumă angajamentul de a sprijini creatorii şi artiştii şi de a garanta respectarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe, în linie cu standardele europene şi internaţionale", se arată în comunicatul citat.

Ministerul Culturii aminteşte că are iniţiativa legislativă în domeniul drepturilor de autor şi conexe şi este membru fondator al Grupului de lucru pe Probleme de Proprietate Intelectuală. Totodată, este semnatar al Protocolului cu Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale şi una dintre instituţiile cu atribuţii în domeniul strategiei naţionale privind proprietatea intelectuală, "ceea ce arată experienţa şi implicarea să constantă în acest domeniu", se menţionează în comunicat.

"Rezultatul acestui proces de preluare va duce la consolidarea şi îmbunătăţirea valorificării creaţiei şi protejarea autorilor", afirmă reprezentanţii Ministerului Culturii.

Miercuri, Centrul Român Pentru Administrarea Drepturilor Artişti Interpreţi - CREDIDAM a transmis o scrisoare deschisă premierului Ilie Bolojan privind proiectul de ordonanţă de urgenţă iniţiat de Ministerul Culturii pentru modificarea Legii 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

"Desfiinţarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) şi politizarea domeniului - Transformarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor într-o simplă direcţie subordonată Ministerului Culturii nu reprezintă o reformă reală. Dimpotrivă, riscă să crească birocraţia şi să creeze premisele politizării prin numiri pe criterii de clientelă", arată semnatarii scrisorii deschise.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Cultură si Media

dadsadsa

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Noul film cu Julia Roberts generează dezbateri despre mișcarea feministă la Festivalul de la Veneția

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google