Republicanul Steve Scalise, rănit grav într-un atac armat, s-a întors în Congresul SUA

Autor:  Florin Pușcaș

Publicat:  28-09-2017

Actualizat:  28-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto:  reuters

Parlamentarul american Steve Scalise, rănit grav în ziua de 14 iunie, în apropiere de Washington, când un bărbat a deschis focul asupra unor membri republicani ai Congresului care se antrenau pentru un meci caritabil de baseball, s-a întors joi în Camera Reprezentanţilor, relatează DPA, potrivit Agerpres.

"M-am întors", a scris congresmanul Steve Scalise pe Twitter unde a publicat o fotografie cu el şi soţia sa la Capitoliul din Washington. 

Scalise a intrat în Camera Reprezentanţilor sprijinindu-se în cârje în aplauzele membrilor camerei, şi-a îmbrăţişat câţiva colegi şi a rostit primul său discurs după evenimentul tragic din 14 iunie, relatează The Washington Post. 

"Nu aveţi idee cum se simte asta, să te întorci la muncă în Camera Reprezentanţilor", a spus Scalise. "Sunt cu siguranţă un exemplu viu că miracole există cu adevărat", a mai spus el. 

Steve Scalise, în vârstă de 51 de ani, a fost lovit în şoldul stâng de un glonţ care, în traiectoria sa, a rupt organe interne, oase şi vase de sânge. 

La 14 iunie, un bărbat a deschis focul asupra unor congresmeni republicani la un antrenament de baseball în oraşul Alexandria, Virginia, o suburbie a capitalei Washington. Steve Scalise, al treilea în ierarhia Partidului Republican în Camera Reprezentanţilor, a fost rănit în atac, aceeaşi soartă având-o şi un asistent republican, un lobbyist şi un poliţist care îi asigura securitatea congresmanului. 

Agresorul, un fost voluntar în campania lui Bernie Sanders, candidat la nominalizarea Partidului Democrat pentru Casa Albă, a fost ucis în schimbul de focuri cu poliţia. Bărbatul, care avea 66 de ani, postase pe pagina sa de Facebook mesaje virulente împotriva preşedintelui american Donald Trump.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover