Revoltă în SUA: Un număr de 14 state americane au dat în judecată administraţia Biden

Autor:  Andreea Năstase

Publicat:  25-03-2021

Actualizat:  25-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto:  Agerpres - Reuters

Un număr de 14 state americane, între care Louisiana and Wyoming, au dat miercuri în judecată administraţia Biden, contestând sistarea acordării de licenţe pentru petrol şi gaze pe terenuri şi ape federale, transmite Reuters.

Acţiunile în justiţie, prin care se încearcă reluarea licitaţiilor pentru foraje pe terenuri federale, au survenit cu o zi înainte ca administraţia să înceală o evaluare a programului de acordare a licenţelor pentru forajele de petrol şi gaze, potrivit news.ro.

Citește și: Președintele Klaus Iohannis vrea restricții mai dure pentru București, în weekend: ‘Vor trebui schimbate orele de deschidere și pentru magazine și pentru mall-uri’

Biden, un democrat, a semnat în ianuarie un decret prin care a fost suspendată acordarea de contracte de leasing, în aşteptarea acestei evaluări.

În timpul campaniei sale electorale, Biden s-a angajat să oprească acordarea de contracte de leasing pe terenuri federale, ca parte a unui plan amplu de abordare a schimbărilor climatice.

Blocarea a declanşat critici puternică din partea industriei petroliere şi a statelor producătoare, care primesc jumătate din veniturile generate de activităţile de forare pe terenurile federale din interiorul graniţelor lor.

”Credem că acţiunile preşedintelui sunt ilegale şi îl vom trage la răspundere pentru a încerca să ne asigurăm că câştigurile pe care le-am realizat de-a lungul anilor pentru a proteja petrolul, gazul şi energia internă vor continua”, a declarat procurorul general din Louisiana, Jeff Landry, într-un interviu.

O coaliţie formată din 13 state a intentat un proces în instanţa federală din Louisiana, în timp ce Wyoming a intentat propriul proces în instanţa federală din acest stat.

Statele care s-au alăturat procesului din Louisiana includ Alabama, Alaska, Arkansas, Georgia, Mississippi, Missouri, Montana, Nebraska, Oklahoma, Texas, Utah şi Virginia de Vest. Toate aceste state au procurori generali republicani.

Guvernatorul statului Louisiana, John Bel Edwards, este democrat.

Procesele susţin că blocarea acordării de licenţe de către administraţia Biden încalcă Legea privind acordarea de licenţe pentru minerale, care impune vânzări trimestriale din activităţile efectuate prin intermediul acestor licenţe.

În procesul său, Wyoming a declarat că administraţia trebuie să efectueze, de asemenea, o evaluare de mediu a suspendării atribuirii licenţelor, în temeiul Legii naţionale privind politica de mediu, înainte de a lua măsuri.

"Consecinţele reale ale acţiunii sunt departe de a fi certe şi departe de a fi ecologice", a spus Wyoming în plângerea sa.

Secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, răspunzând la o întrebare despre procese, a declarat că administraţia Trump ”a inundat pieţele petrolului cu licenţe federale ieftine. Acest lucru nu va afecta pieţele de petrol şi gaze în anii următori”.

Departamentul de Interne, care supraveghează programul federal de atribuire a licenţelor, a refuzat să comenteze.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google