Ribale Wehbé, concert umanitar pentru Irene-Ecaterina, fiica Arhidiaconului Mihail Bucă
Sursă foto: stiripesurse.ro
Ribale Wehbé, muzicolog și interpret de muzică bizantină și orientală, va concerta duminică la Biserica Militară „Sfântul Gheorghe și Eroii Neamului” din Bacău pentru Irene Ecaterina, fiica Arhid. Mihail Bucă, Protopsaltul Catedralei Patriarhale.
Concertul din 10 iulie, intitulat „Alături de Irene”, va avea loc de la ora 18:00 în biserica parohiei băcăuane, situată pe Str. Constanței nr. 1.
Împreună cu artista libaneză va cânta și Pr. Alexandru Grigoraș de la Parohia Sascut Sat – Schineni.
Irene, în vârstă de trei ani, a fost diagnosticată cu leucemie la finalul lunii mai. Din nefericire, Irene are și sindrom Down.
Fetiţa urmează tratament cu citostatice la Institutul Clinic Fundeni, unde este însoţită de mama sa. În funcţie de cum decurge situaţia medicală, este posibil să aibă nevoie de tratament de specialitate şi în străinătate, care ar necesita fonduri consistente.
Arhidiaconul Mihail Bucă slujește la Catedrala Patriarhală din 1997, este fondatorul și dirijorul Grupului Psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale și are cinci copii împreună cu soția sa, Daniela: Nicolae, Maria, Iustin, Anastasia și micuța Irene.
Donează şi tu!
Cei care sunt interesaţi să sprijine eforturile familiei de restabilire a sănătăţii fetiţei lor, au posibilitatea de a dona în următoarele conturi:
Banca: Banca Comercială Română (BCR)
Beneficiar: Constantin Irene Ecaterina
Cont RON: RO09RNCB0087171024460002
Cont EURO: RO79RNCB0087171024460003
Cont USD: RO52RNCB0087171024460004
Ribale Wehbé
Ribale Wehbé, în vârstă de 22 de ani, este originară din Liban, țară unde creștinii ortodocși sunt minoritari.
Are Licența în Educație muzicală și muzicologie de la Universitatea Antonină Baabda – Liban (2020) și Diploma de Muzică bizantină de la Școala de Muzică Bizantină a Arhiepiscopiei Atenei – Grecia (2021). Între timp, își continuă pregătirea în Muzică orientală, cântă la pian și la oud (instrument oriental pentru muzica arăbească). Când nu are concerte, predă Muzică bizantină și orientală.
Articole Similare
dadsadsa
test 2 31 aug la 21.19
FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare
Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards
Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj
WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii
VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'
Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească
Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'
Comentează