'România ar putea intra în procedură de infringement': mai multe ONG-uri sesisează Avocatul Poporului în privința legii avertizorului

Autor:  Cristi Șelaru, Redactor

Publicat:  29-06-2022

Actualizat:  30-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  www.dw.com

Mai multe organizaţii vor sesiza Avocatul Poporului referitor la proiectul privind protecţia avertizorilor în interes public, adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor, şi atrag atenţia că România riscă să intre în procedură de infringement, pentru că actul normativ transpune selectiv Directiva europeană în materie, informează Agerpres.

Sesizarea care va fi trimisă Avocatului Poporului este semnată şi de mai mulţi avertizori de integritate.

"Coaliţia PSD-PNL-UDMR-Grup Minorităţi nu doreşte protecţia avertizorilor de integritate - persoane care, dezvăluind încălcări ale legii, contribuie la prevenirea şi combaterea corupţiei. Prin amendamentele aduse, marţi, proiectului de lege privind privind protecţia avertizorilor în interes public, de către Comisia Juridică şi adoptarea în plen a acestora, miercuri, mecanismele de protecţie a avertizorilor de integritate sunt diminuate, sunt încălcate prevederi constituţionale şi România riscă să intre în procedură de infringement pentru transpunerea selectivă a Directivei europene în materie", au transmis reprezentanţii organizaţiilor semnatare.

Vezi și:  'Turnătoria' a fost legalizată de Parlament: persoanele care raportează încălcări ale legii vor fi protejate de stat

Aceştia atrag atenţia că legea adoptată de Parlament a eliminat raportarea anonimă, deşi acest aspect reprezintă "o măsură efectivă de protecţie" pentru avertizori.

Reprezentanţii ONG-urilor semnatare au menţionat că avertizorii de integritate sunt "descurajaţi din start" să raporteze încălcările legii, ştiind că majoritatea celor care au raportat până în prezent au fost "persecutaţi" în instituţiile din care fac parte. Mai mult, raportarea anonimă reprezenta o "practică eficientă" şi în sectorul privat, prin care erau prevenite "riscuri operaţionale şi reputaţionale", au semnalat sursele citate.

Conform acestora, legea adoptată de Parlament îngrădeşte posibilitatea de divulgare publică a cazurilor de încălcare a legii, dincolo de prevederile Directivei europene în materie şi sub standardele deja stabilite prin Legea nr. 571/2004. Pentru a putea divulga public încălcările legii, avertizorii de integritate trebuie să aştepte minim trei luni de la data la care au raportat atât pe canalul intern (în cadrul instituţiei din care fac parte), cât şi pe cel extern (către alte instituţii ale statului sau Agenţiei Naţionale de Integritate). Astfel, legea adoptată de Parlament diminuează nivelului protecţiei deja existent prin Legea nr. 571/2004.

Legea adoptată de Parlament transpune selectiv Directiva europeană în materie, ceea ce va declanşa o procedură de infringement din partea Comisiei Europene. Nu au fost transpuse articole cheie din Directivă, printre care se numără cele ce vizează protejarea avertizorului de răspundere pentru încălcarea confidenţialităţii, protejarea avertizorilor anonimi, care sunt ulterior identificaţi, se arată în comunicat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google