Iuliu Stocklosa, președintele CCIB: România își redefinește rolul global prin noi parteneriate academice și economice
Sursă foto: Inquam Photos / George Cali
România are ocazia să-şi redefinească rolul, atât în Europa, cât şi în raport cu alte regiuni ale lumii, în contextul transformărilor globale actuale, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), Iuliu Stocklosa, la evenimentul de lansare a Departamentului de Studii Latino-Americane, înfiinţat de Universitatea Româno-Americană (RAU).
"Pe fondul transformărilor globale actuale - de la tranziţia verde la digitalizare, de la provocările demografice la noile reţele economice transcontinentale - România are ocazia să-şi redefinească rolul, atât în Europa, cât şi în raport cu alte regiuni ale lumii, iar iniţiative ca aceasta, a Universităţii Româno-Americane, dau consistenţă acestui proces. Dumneavoastră construiţi punţi de cunoaştere şi de înţelegere între culturi. Noi, camerele de comerţ, construim punţi între antreprenori", a transmis preşedintele CCIB, într-un comunicat remis AGERPRES.
Cu acest prilej, Iuliu Stocklosa a exprimat aprecierea pentru demersul Universităţii de a aduce informaţie riguroasă, relevantă şi ancorată în realitatea actuală despre această regiune, pe care şi CCIB a abordat-o constant în ultimii ani.
În context, a vorbit despre modalităţile concrete în care Camera Bucureşti contribuie la promovarea ofertei româneşti în străinătate şi la susţinerea companiilor străine care intenţionează să abordeze piaţa românească, în general, şi pe cea bucureşteană în special.
Evenimentul - deschis oficial de Costel Negricea, rectorul Universităţii Româno-Americane, alături de Tudor Edu, prorector pentru cercetare ştiinţifică, inovare şi internaţionalizare - a reunit membri ai corpului diplomatic din America Latină - Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, Cuba, Peru, Statele Unite Mexicane şi Uruguay, înalţi oficiali ai Guvernului României, Ministerului Afacerilor Externe, Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior, precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri şi academic.
Organizaţia menţionează că prin inaugurarea acestui Departament, care va funcţiona în cadrul Centrului de Studii Americane, primul de acest fel din România, Universitatea Româno-Americană a făcut un nou pas important în direcţia internaţionalizării. Principalele activităţi ale DSLA vizează: dezvoltarea de parteneriate academice bilaterale, organizarea de conferinţe, workshopuri şi cursuri susţinute de experţi internaţionali, promovarea mobilităţii pentru studenţi şi cadre didactice şi iniţierea de proiecte comune de cercetare şi educaţie.
Explorează subiectul
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează