ROUNIT: „Înființați urgent Ministerul Românilor de Pretutindeni și promovați reprezentanți din diaspora în structurile statului român”

Autor:  Corespondent Diaspora

Publicat:  17-07-2025

Actualizat:  17-07-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  facebook

Asociația ROUNIT adresează autorităților competente un apel oficial privind înființarea Ministerului Românilor de Pretutindeni, ca structură instituțională menită să asigure o reprezentare strategică și sustenabilă a diasporei.

Președintele Asociației Românilor din Italia (ROUNIT), Eugen Terteleac, anunță că s-a întâlnit cu Ministrul Afacerilor Externe al României, Oana Țoiu, la Ambasada României din Roma. Discuțiile s-au axat pe nevoile diasporei românești și pe propunerea înființării unui Minister al Românilor de Pretutindeni, care să reunească și să reprezinte eficient comunitățile românești din afara țării, indiferent dacă sunt istorice, din emigrația economică sau din exodul de dinainte de 1989. Acest minister ar trebui să înglobeze Institutul Cultural Român și Institutul Limbii Române și alte instituții cu atribuții în domeniul diasporei. Ministrul de Externe a refuzat să admită această idee, cu argumentul că înființarea ministerului ar însemna extinderea aparatului de stat, ceea ce ar contraveni principiilor noului guvern. De fapt, este vorba de reducerea numărului de funcționari și eficientizarea activității acestora.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Se adâncește misterul dispariției fiului familiei Hrușcă, în Italia: Băiatul căutat acum în Belgia și Franța; TikTok-ul ar fi dat primele indicii

Article Thumbnail
29-08-2025 Știrile Zilei

FOTO Blocul în care nici curierii nu intră: români forțați să trăiască printre gunoaie, șobolani pescuiți de la geam, mașini vandalizate și uși sigilate

Article Thumbnail
28-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Hoț român, dat de gol de aroganța fiului de 10 ani: Avea un Rolex de zeci de mii de dolari la mână și jucării ornate cu bijuterii

Article Thumbnail
28-08-2025 Știrile Zilei

Microbuz plin cu români, grav accident în Germania: 8 victime, dintre care 4 în stare gravă: a fost nevoie de intervenția a peste 50 de oameni

Article Thumbnail
27-08-2025 Știrile Zilei

Patru tineri români, morți pe loc într-un accident cumplit pe o șosea din Germania: Audi-ul în care se aflau le-a devenit sicriu

Article Thumbnail
26-08-2025 Diaspora

'Muncesc, dar nu primesc niciun ban' – Români ținuți fără salarii de peste doi ani pe un șantier din Germania

Article Thumbnail
15-08-2025 Social

Un român înarmat a stârnit teamă și haos în Italia: Evadat de la închisoare, a luat doi ostatici într-o farmacie, apoi a încercat să scape deghizat

Article Thumbnail
14-08-2025 Diaspora

Cadoul primit de o româncă care a îngrijit o bătrână în Italia: Nepoții italiencei au dat-o în judecată

Article Thumbnail
14-08-2025 Social

Răsturnare șocantă în cazul crimelor din Italia. Un român, în centrul unei anchete explozive: Ar fi asasin în serie, comandat de clanuri

Article Thumbnail
14-08-2025 Social

Coșmar în Antalya: Bebelușul de 10 luni al unor români, mort în vacanță. Părinții, blocați de birocrația consulară

Article Thumbnail
12-08-2025 Diaspora

Moarte cumplită în Austria pentru un copil român de 8 ani: strivit în mașină, sub privirile neputincioase ale familiei

Article Thumbnail
10-08-2025 Diaspora

Tudor Chirilă: 10 August – Dosarul care moare încet, la fel ca răul făcut de Iliescu și Ceaușescu

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google