Rubio: Momentul prăbușirii negocierilor cu Hamas a venit odată cu recunoașterea statului palestinian de Emmanuel Macron
Sursă foto: Mark Schiefelbein / AP / Profimedia
Negocierile cu Hamas „s-au prăbușit în ziua în care Macron a luat decizia unilaterală de a recunoaște statul palestinian”, a spus Rubio într-un interviu acordat săptămâna aceasta postului Eternal Word Television Network, un canal TV catolic din SUA, citat de Mediafax.
Regatul Unit și Canada au urmat exemplul Franței la scurt timp, provocând critici din partea SUA și a Israelului.
Aceste decizii de recunoaștere a statului palestinian vin pe fondul unei condamnări internaționale tot mai puternice a situației umanitare din Fâșia Gaza, premierul britanic Keir Starmer descriind „suferința și foametea” din Gaza drept „inimaginabile și imposibil de justificat”.
Rubio a afirmat, în interviul de joi, că aceste decizii le-au arătat celor din Hamas că gruparea teroristă este recompensată pentru acțiunile sale, relatează Politico.
„Dacă aș fi în locul Hamas, aș ajunge, practic, la concluzia: «Să nu facem un armistițiu, putem fi recompensați, putem revendica asta drept o victorie»”, a spus Rubio.
Statele Unite s-au retras din negocierile pentru armistițiu chiar în ziua în care Franța a anunțat că va recunoaște statul palestinian, trimisul special al Washingtonului, Steve Witkoff, declarând că Hamas nu acționa cu bună credință.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează