Rusul Daniil Medvedev ar putea lipsi de pe teren în următoarele două luni

Autor:  Cătălin Lupășteanu

Publicat:  02-04-2022

Actualizat:  02-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  tennisnet.com

Jucătorul rus de tenis Daniil Medvedev (2 ATP) va lipsi din circuit pentru "probabil 1-2 luni" pentru a trata o accidentare, a anunţat sâmbătă Medvedev, a cărui participare la Roland Garros (22 mai - 5 iunie) pare acum foarte incertă, scrie AFP, potrivit Agerpres.

''Mă confrunt de câteva luni cu o uşoară hernie. Împreună cu echipa mea, am decis să rezolvăm această problemă printr-o mică intervenţie. Probabil că voi fi absent o lună sau două şi voi munci din greu pentru a reveni în curând pe teren", a scris Medvedev pe Twitter.

Medvedev va trebui să mai aştepte pentru a reveni în fotoliul de lider al clasamentului mondial, după ce a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului Masters 1.000 ATP de la Miami (Statele Unite).

Principalul favorit al competiţiei din Florida, Medvedev a fost învins joi în două seturi, cu 7-6 (9/7), 6-3, de polonezul Hubert Hurkacz, deţinătorul titlului, după circa două ore de joc

Finalist în acest an la Australian Open, Daniil Medvedev nu a reuşit să câştige niciun trofeu de la debutul acestui sezon, înclinându-se în semifinale la Acapulco, în faţa spaniolului Rafael Nadal, cel care l-a învins şi în finala de la Melbourne, înainte de a fi eliminat surprinzător în turul al treilea la Indian Wells, de francezul Gael Monfils.

Doar o calificare în semifinale la Miami i-ar fi permis lui Medvedev să-l deposedeze din nou pe Novak Djokovic de prima poziţie a clasamentului ATP, pe care rusul a deţinut-o timp de două săptămâni, înainte de a o ceda iarăşi sârbului, pe 21 martie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover