Sahara Occidentală: Algeria denunţă `manevre` de destabilizare şi Israelul
Sursă foto: Sahara Overland
Algeria a denunţat sâmbătă o serie de "manevre străine" vizând destabilizarea sa şi s-a referit la Israel, după recunoaşterea de către Statele Unite a suveranităţii Marocului asupra Saharei Occidentale, în contrapartidă la normalizarea relaţiilor dintre Rabat şi statul evreu, notează AFP preluat de agerpres.
După anunţul neaşteptat al preşedintelui american în exerciţiu, Donald Trump, de a recunoaşte suveranitatea Marocului asupra fostei colonii spaniole disputate, Statele Unite au adoptat sâmbătă o "nouă hartă oficială" a Marocului integrând Sahara Occidentală, în cursul unei ceremonii organizate la ambasada SUA la Rabat.
Harta, care integrează întreg teritoriul deşertic pe care şi-l dispută de decenii Marocul şi mişcarea de independenţă Frontul Polisario, "va fi prezentată regelui Mohammed al VI-lea" care, "în înţelepciunea şi previziunea sa, a recunoscut Israelul", a declarat ambasadorul David Fischer.
Recunoaşterea de către Statele Unite a suveranităţii Marocului asupra Saharei Occidentale a fost respinsă imediat de Frontul Polisario sprijinit de Algeria.
"Sunt manevre străine care vizează destabilizarea Algeriei. Există acum o voinţă a +entităţii sioniste+ (Israelul) de a se apropia de frontierele noastre", a acuzat premierul algerian, Abdelaziz Djerad, în prima reacţie a ţării sale după decizia americană.
"Conflictul din Sahara Occidentală este o problemă de decolonizare care poate fi rezolvată numai prin aplicarea dreptului internaţional", a reafirmat sâmbătă, într-un comunicat, Ministerul algerian de Externe, subliniind că decizia SUA este "fără efect juridic".
Frontul Polisario se declară "în stare de război de legitimă apărare" de când Marocul a trimis la 13 noiembrie trupe în extremitatea sudică a teritoriului pentru a alunga un grup de militanţi din mişcarea de independenţă care blocau singurul drum spre Mauritania.
Această arteră rutieră a fost construită încălcându-se acordul de încetare a focului semnat în 1991 sub egida ONU după 15 ani de lupte, potrivit Frontului Polisario care nu a exclus "extinderea luptelor pe teritoriul marocan".
Problema statutului Saharei Occidentale, considerată de ONU ca un "teritoriu neautonom" în absenţa unei reglementări definitive, opune de mai multe decenii Maroc luptătorilor pentru independenţă.
Frontul Polisario reclamă un referendum de autodeterminare prevăzut de ONU, în timp ce Marocul, care controlează peste două treimi din acest vast teritoriu deşertic, propune un plan de autonomie sub suveranitatea sa.
Negocierile conduse de ONU implicând Marocul şi Frontul Polisario cu Algeria şi Mauritania în calitate de observatori sunt suspendate din martie 2019, reaminteşte AFP.

Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează