Samuel Umtiti nu vrea să plece de la Barcelona

Autor:  George Traicu

Publicat:  25-04-2019

Actualizat:  26-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto:  www.click.ro

Samuel Umtiti i-a liniștit pe suporterii Barcelonei. Deși este dorit de unele dintre cele mai importante cluburi din Europa precum Juventus, Manchester United sau Arsenal, fundașul francez nici nu se gândește să se despartă de gruparea blaugrana potrivit mediafax

Samuel Umtiti nu a avut parte de cel mai bun sezon al lui. A jucat doar 13 meciuri pentru Barcelona, din cauza accidentării suferite la genunchiul stâng. În locul lui a evoluat compatriotul său Clement Lenglet care pare să-i fi câștigat încrederea lui Ernesto Valverde și un loc în "primul 11" al catalanilor.

Potrivit publicației L'Equipe mai multe cluburi din Serie A și din Premier League și-au arătat interesul pentru jucătorul în vârstă de 25 de ani. Samuel Umtiti a fost însă categoric și a transmis reprezentanților săi că nu vrea să audă de alte echipe și de ofertele lor. Fundașul mai are contract cu Barcelona până în iunie 2023, iar dorința lui este de a juca în continuare în culorile blaugrana.

O altă publicație din Franța, 'Le Parisien' a notat că francezul consideră plecarea de la Barcelona un pas în spate în cariera sa, iar, din acest motiv, Umtiti le-a transmis oficialilor catalani să blocheze orice oferte care ajunge pe numele lui, pentru că nu este interesat de o plecare.

Samuel Umtiti este cotat la 70 de milioane de euro, iar clauza apărătorului de reziliere ajunge până la 500 de milioane de euro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover