Sanie: Conducerea Federaţiei internaţionale, dezamăgită că interdicţiile impuse Federaţiei ruse au fost anulate în apel

Autor:  Remus Vlad, Redactor

Publicat:  11-04-2022

Actualizat:  11-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  http://www.romania-actualitati.ro/

Conducerea Federaţiei internaţionale de sanie (FIL) şi-a exprimat dezamăgirea faţă de faptul că excluderea sportivilor ruşi din competiţii a fost anulată în apel, după ce Federaţia rusă a depus contestaţie, scrie DPA, potrivit agerpres.

După invadarea Ucrainei de către armata rusă, mai multe federaţii sportive internaţionale au decis excluderea competitorilor ruşi din întrecerile internaţionale, însă, în cazul Federaţiei internaţionale de sanie, Rusia a depus apel şi a avut câştig de cauză.

Federaţia internaţională de sanie a menţionat că majoritatea membrilor săi, dar şi conducerea, nu pot fi de acord cu o astfel de decizie, în contextul în care Rusia a atacat militar o altă ţară.

''Membrii Consiliului executiv al FIL, dar şi majoritatea federaţiilor membre ale FIL, nu pot şi nu vor să se comporte neutru cu privire la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Vom analiza această situaţie, decizia în cauză, inclusiv prin prisma modificării statutelor de organizare şi funcţionare ale FIL'', se arată într-un comunicat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google