Sărbătorile Zilei de 7 noiembrie
Sursă foto: Agerpres
Sărbătorile Zilei de 7 noiembrie
Ortodoxe
Sfinţii 33 de mucenici din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei
Greco-catolice
Cei 33 Sf. m din Melitene; Sf. cuv. Lazăr Taumaturgul
Romano-catolice
Sf. Villibrord, ep.
Sfinţii 33 de mucenici din Melitina, pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 7 noiembrie, au suferit moarte martirică în vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305).
Aceşti sfinţi mucenici au fost întemniţaţi împreună cu Sfântul Mucenic Ieron, născut în Tyana, Capadocia, într-o familie creştină.
Sfântul Ieron a refuzat să intre în serviciul militar, deoarece nu voia să-şi părăsească mama, care era oarbă, bătrână şi neputincioasă, şi pentru că nu dorea să aducă jertfe zeilor romani idolilor, aşa cum li se impunea militarilor.
Toţi au mărturisit până la moarte credinţa în Hristos, în afară de unul singur, Victor, rudă cu Ieron. Îngrozit de suferinţe, după ce Sfântului Ieron i se tăiase mâna din cot, iar ceilalţi creştini au fost bătuţi fără milă, acesta a făcut o înţelegere cu paznicul său să fie lăsat liber în schimbul moşiei pe care o deţinea. A murit după ce a trecut de poarta închisorii.
Mâna cea tăiată a Sfântului Ieron a fost dusă mamei sale, aşa cum a cerut însoţitorilor săi, care veniseră cu el din Capadocia în Melitina, Armenia. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor")
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează