Sârbii bosniaci şi-au sărbătorit autonomia, sfidând interdicţiile şi sancţiunile
Sursă foto: stiripesurse.ro
Sârbii bosniaci au organizat duminică festivităţi publice pentru a marca sărbătoarea naţională a republicii sârbe autonome (Republika Sprska), cu o paradă a forţelor de poliţie înarmate, sfidând astfel interzicerea manifestării de către o instanţă supremă şi sancţiunile americane aplicate săptămâna aceasta liderului lor Milorad Dodik, relatează Reuters.
Data de 9 ianuarie marchează data la care sârbii bosniaci şi-au declarat independenţa în 1992, declanşând un război în care au fost ucise 100.000 de persoane. De asemenea, coincide cu o sărbătoare a creştinilor ortodocşi sârbi. Această componentă religioasă a fost cea care a determinat Curtea Constituţională din Bosnia să declare ilegală această sărbătoare, deoarece discriminează comunităţile croată catolică şi bosniacă musulmană din regiune.
La paradă au luat parte peste 800 de ofiţeri de poliţie înarmaţi, inclusiv membri ai unităţilor antiteroriste, ai jandarmeriei şi ai cavaleriei, care au mărşăluit alături de studenţi, veterani de război şi sportivi pe străzile celui mai mare oraş al regiunii, Banja Luka.
''Nu există libertate pentru poporul sârb fără stat'', a declarat Dodik, care în prezent este membru sârb în preşedinţia tripartită interetnică a Bosniei, într-o alocuţiune adresată mulţimii care asista la paradă.
Dodik, un naţionalist pro-rus, a ameninţat în repetate rânduri că îi va retrage pe reprezentanţii sârbi din forţele armate, sistemul fiscal şi sistemul judiciar din Bosnia şi că va crea instituţii separate pentru sârbi.
Miercurea trecută, el a fost din nou sancţionat de Statele Unite pentru corupţie şi pentru ameninţarea stabilităţii şi integrităţii teritoriale a Bosniei.
Acordul de pace de la Dayton, negociat de SUA în 1995, a pus capăt la 3 ani şi jumătate de război etnic în Bosnia, împărţind ţara balcanică în două regiuni autonome - Republica Sprska şi Federaţia Bosniei şi Herţegovine, formată din croaţi şi musulmani.
Potrivit Reuters, retorica secesionistă a lui Dodik din ultimele luni i-a încurajat pe naţionaliştii sârbi care, în ultimele zile, au provocat incidente în întreaga Republică Sârbă, trăgând în aer în apropierea moscheilor în timpul rugăciunilor, lăudând în mod public criminali de război condamnaţi şi ameninţându-şi vecinii musulmani.
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează