Scandalul burselor școlare ajunge la Bruxelles: 'România a primit 3 miliarde din PNRR pentru educație. Tăierea este o greșeală'

Autor:  Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat:  30-06-2025

Actualizat:  30-06-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  freepik.com

Europarlamentarul Victor Negrescu atrage atenția asupra importanței educației și condamnă tăierea burselor școlare în România, amintind că, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România a primit peste 3 miliarde de euro pentru investiții în educație.

Victor Negrescu, negociator-șef pentru bugetul Uniunii Europene pe anul 2025 și membru al Parlamentului European, a transmis luni, pe Facebook, că educația trebuie să rămână o prioritate esențială în politicile publice, atât la nivel european, cât și național.

„Educația este cea mai importantă investiție pe care o poate face o națiune. Viitorul unei țări se construiește în fiecare clasă, laborator sau bibliotecă”, a scris europarlamentarul.

Negrescu a precizat că România a obținut peste 3 miliarde de euro pentru educație prin PNRR și a subliniat că, în calitate de negociator-șef al bugetului UE 2025, a reușit să atragă „sume record” pentru educație, inovare și tineret.

În același timp, el a criticat decizia de reducere a burselor școlare în România, calificând-o drept „o greșeală”: „Nu tăiem sprijinul pentru copii. Îl îmbunătățim! Bursele trebuie păstrate, dar acordate mai corect pentru a încuraja performanța, prezența la școală și integrarea tuturor copiilor.”

Negrescu a mai menționat inițiativele sale din Parlamentul European, precum introducerea „Youth Test”, un mecanism pentru implicarea tinerilor în deciziile politice și susținerea programelor Erasmus, a voluntariatului și a eliminării internshipurilor neplătite.

„Cred în educație. În tineri. În idei care pot schimba lumea”, a încheiat europarlamentarul.

„Nu ne mai permitem financiar acest sistem”, spune ministrul Educației

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat, într-un comunicat, că vor fi păstrate doar două tipuri de burse – cele sociale și cele de merit. Din anul școlar 2025-2026, vor fi eliminate bursele pentru olimpici și bursele tehnologice. Modificări sunt făcute și în ceea ce privește bursele pentru mame minore.

Sistemul de burse școlare urmează să fie reorganizat, potrivit anunțului făcut de Daniel David, într-un mesaj care marchează începutul celui de-al doilea său mandat ca ministru al educației.

„Creșterea spectaculoasă din ultimii ani nu poate să fie susținută. Cred că a fost o intenție bună, dar este nesustenabilă! Avem unul din cele mai generoase sisteme europene de burse, fără să fim una din forțele economice ale lumii sau să avem un impact clar demonstrat pe tot sistemul actual de burse”, a transmis David.

Potrivit ministrului, bursele școlare costă anual de 7 miliarde de lei, adică „aproape un sfert din deficitul pentru care întoarcem țara pe dos și peste tot bugetul cercetării-dezvoltării-inovării din țară”.

„Mai important, sincer și direct spus, mai ales acum în criză, nu ne mai permitem financiar acest sistem!”, a mai spus Daniel David.

Noua formulă propusă de minister presupune păstrarea a doar două categorii de burse:

Bursele sociale, destinate elevilor din medii vulnerabile, vor include în continuare și sprijinul acordat mamelor minore. Aceste burse vor fi gestionate de autoritățile locale de asistență socială, pe baza unei metodologii inițiate de minister.

Bursele de merit vor fi acordate elevilor cu medii de cel puțin 9 (în prezent este de 9.50), în limita a 15% din totalul elevilor dintr-o clasă (în prezent este de o limită de 30%). După reorganizarea olimpiadelor și concursurilor, premiile pentru câștigători vor fi majorate.

Ce burse sunt eliminate

În prezent se acordă șase tipuri de burse. Ele sunt împărțite astfel, potrivit Edupedu.ro:

Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 și 3000 lei

Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei

Bursă de merit : 450 lei

Bursă socială: min. 300 lei

Bursă pentru mame minore: 700 lei

Bursă tehnologică: 300 lei

Astfel, vor fi tăiate patru tipuri de burse – cele pentru olimpici (I și II), cele tehnologice, iar cele pentru mame minore vor fi incluse în bursele sociale.

Modificările vin după ce anul trecut au fost scoase bursele de merit de la clasele I-IV, acestea fiind acordate în prezent celor din clasele V-VIII, precum și IX-XII, cu condiția obținerii unei medii generale de minim 9.50. Acestea erau acordate în limita a 30% de elevi din fiecare clasă.

Un alt principiu anunțat este acela că bursele se vor acorda doar pe durata participării la procesul educațional, adică în timpul în care elevii sunt efectiv la școală. În plus, acolo unde legea impune raportarea la salariul minim, se va face referire la salariul minim net, nu brut, dat fiind că bursele nu sunt impozitate.

Ministrul subliniază că aceste măsuri sunt temporare și determinate de criza economică actuală, dar vor fi fundamentate pe două principii: „raționalitate (prin raportare la bune practici europene) și decență (prin raportare la posibilitățile reale ale țării)”.

„În acest fel, definim corect „incluziunea” și „meritul”, fără să le distorsionăm sensurile corecte, iar copiii care au nevoie vor fi protejați prin burse sociale, iar cei care sunt foarte performanți vor fi susținuți atât cât ne permitem acum. Odată ce facem aceste reorganizări raționale și decente, sunt convins că scontata mărire treptată a bugetului în anii care vin va aduce resurse suplimentare”, a explicat Daniel David.

„Simbolic, voi renunța lunar la 25% din salariul meu pentru 2 burse de merit și 7 sociale”.

În mesajul său, ministrul afirmă că este pregătit să fie „un ministru de sacrificiu, dispus să ducă și criticile ticăloase (făcute să ne destabilizeze sistemul sau țara) și pe cele justificate (politic și uman), de dragul binelui nostru comun pe termen mediu-lung!”.

În plus, Daniel David a adăugat că va renunța lunar la 25% din salariul său pentru a susține, simbolic, bursele elevilor.

„La modul real, dar cu mesaj simbolic, deoarece nu pot eu compensa efectele crizei în educație-cercetare, voi renunța lunar la 25% din salariul meu de la minister, pentru a redirecționa banii spre 2 burse de merit și 7 sociale (o să caut formula legală, nu asta este problema).”

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
29-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Aderare la UE pe modul 'turbo': Fără precedent, Republica Moldova ar putea deschide toate capitolele de negocieri într-un singur an

Article Thumbnail
29-08-2025 Uniunea Europeană

Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, întâlnire de nivel înalt cu președintele Consiliului European: „Vocea României trebuie să conteze”

Article Thumbnail
29-08-2025 Știrile Zilei

Franța și Germania pun la cale un plan care va arunca în aer Uniunea Europeană: Întâlnire cu miză uriașă la Paris

Article Thumbnail
28-08-2025 Uniunea Europeană

Victor Negrescu: România, capitala europeană a securității cibernetice – Centrul UE funcționează la București

Article Thumbnail
27-08-2025 Știrile Zilei

'Războiul' banilor în UE! Ungaria contestă la CJUE susţinerea Ucrainei cu veniturile din activele ruseşti îngheţate

Article Thumbnail
26-08-2025 Știrile Zilei

Scandal fără precedent în istoria UE! Parlamentul European dă în judecată Comisia Europeană din cauza programului SAFE - Miza: 150 mld. de euro

Article Thumbnail
26-08-2025 Știrile Zilei

Actualele buletine ale românilor au dată de expirare: Până când vom mai putea călători în Europa

Article Thumbnail
26-08-2025 Economie

Lovitură dată prieteniei: Ungaria și Slovacia cer CE să intervină și să își îndeplinească obligațiile de protejare a infrastructurii energetice a țărilor UE

Article Thumbnail
26-08-2025 Economie

Decodificarea Acordului Comercial SUA-UE: ce s-a decis în cele din urmă în privința energiei

Article Thumbnail
25-08-2025 Știrile Zilei

Ursula von der Leyen, următorul președinte al Germaniei? Calculele cancelarului Merz (surse)

Article Thumbnail
24-08-2025 Externe

România se îndreaptă spre colaps, în timp ce Spania continuă să fie motorul de creştere al zonei euro

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google