Scandalul facturilor la energie ajunge în CSAT? Mircea Abrudean (PNL) îl susține pe Sorin Grindeanu (PSD): 'Situaţia e inacceptabilă'

Autor:  Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat:  26-08-2025

Actualizat:  26-08-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  pnl.ro

Facturile la energie stârnesc un nou scandal după ce mai mulți furnizori ar fi aplicat TVA-ul majorat la 21% inclusiv pentru consumul din luna iulie, deși creșterea a intrat în vigoare abia la 1 august. Mircea Abrudean (PNL), președintele Senatului, este de acord cu liderul PSD Sorin Grindeanu ca problema să fie discutată în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

„E o abordare corectă ce spunea dl Grindeanu. Orice propunere de măsură se discută înainte în coaliţie. Sigur că situaţia e inacceptabilă şi cred că şi Ministerul Energiei şi ANRE trebuie să intervină. Nu e normal să avem astfel de situaţii.

În măsura în care Guvernul a încercat să sprijine categoriile vulnerabile cu acel sprijin în vigoare deja, nu cred că e cazul să avem companii furnizoare de energie care să încerce să fenteze încercarea Guvernului de a sprijini consumatorii vulnerabili.

În măsura în care se va discuta în coaliţie, suntem de acord ca situaţia să ajungă pe masa CSAT-ului şi măsurile trebuie luate imediat”, a declarat Mircea Abrudean, pentru B1 TV.

Scandal pe facturile la energie

Unii furnizori au trimis facturile la energie, iar acestea sunt umflate cu TVA-ul majorat de la 19 la 21%. Asta deși TVA-ul a crescut de la 1 august, iar facturile sunt pe consumul din iulie.

„O să cer ANRE să îşi exercite toate atribuţiile legale pentru a clarifica foarte clar acest subiect, pentru că creşterea TVA a avut loc a 1 august. Consumul pe iulie, când TVA era 19%, sigur nu poate să fie facturat la 21%. Trebuie văzut foarte clar care este mecanismul. Oamenii nu trebuie să plătească mai mult decât au consumat”, a declarat Bogdan Ivan (PSD), ministrul Energiei.

Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare (PNL), spune, însă, că facturile sunt corecte și că TVA-ul se aplică în funcție de data facturării sau a plății prevăzute în contract, nu de perioada calendaristică a consumului.

Sorin Grindenau, liderul interimar al PSD, a atras atenția asupra unei alte probleme: „Mi se pare absolut scandalos ca anumite companii să nu factureze acum, să dea facturi la energie. De ce? Pentru că vor să prindă TVA-ul mărit. Am cerut azi ministrului Energiei, cei care au făcut aceste chestiuni să plătească şi să găsească pârghii prin care să-i facă răspunzători, că nu românii sunt vinovaţi de aceste lucruri”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele amai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test articleee

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

New article

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google