Scene de groază în Craiova: bărbat fără adăpost, reținut după ce a încercat să violeze o femeie pe un teren viran
Sursă foto: pixabay.com
Un bărbat fără adăpost a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de tentativă de viol. El a atacat o femeie pe un teren viran din Craiova, iar ulterioor a fugit, fiind găsit de poliţişti dezbrăcat în partea de jos a corpului. Apelul la 112 a fost făcut de un bărbat care a văzut incidentul, informează News.ro.
”În noaptea de 29 spre 30 august a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat vârstă de 40 de ani, din comuna Trivalea-Moşteni, judeţul Teleorman, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la viol”, a transmis, sâmbătă, IPJ Dolj.
Sursa citată a precizat că, vineri, în jurul orelor 20.40, poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat de 46 de ani, municipiul Craiova, cu privire la faptul că o femeie este agresată fizic, pe un teren viran, de pe strada George Enescu, din Craiova.
”La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii, fiind identificată o femeie de 65 de ani, persoană fără adăpost, care a declarat faptul că un bărbat ar fi încercat să întreţină raporturi sexuale cu aceasta împotriva voinţei sale. În proximitatea locului faptei, ascuns sub un autoturism, poliţiştii au depistat un bărbat de 40 de ani, persoană fără adăpost, care era dezbrăcat în partea inferioară a corpului”, precizează Poliţia.
Bărbatul a fost dus la audieri.
În urma probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost reţinut de către poliţişti, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la viol şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.
În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează