Scumpirea gigacaloriei la 330 de lei a fost votată de Consiliul General al Munipiului București

Autor:  Ionel Dancu

Publicat:  30-03-2022

Actualizat:  30-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Consiliul General al Municipiului București a aprobat, miercuri, creșterea tarifului la energie termică. În favoarea creșterii tarifului la energie termică au votat 33 de consilieri, 19 au votat „împotrivă”, iar unul s-a abținut de la vot. Astfel, preţul energiei termice creşte, de vineri, în Capitală, la 330 de lei fără TVA/gigacalorie. Majorarea reprezintă dublarea prețului la căldură și apă caldă, actualul preț fiind de 164 de lei/gigacalorie.

Majorarea tarifului gigacaloriei pentru bucureșteni este necesară pentru a echilibra întregul sistem de termoficare, pentru a permite menținerea sistemului de termoficare centralizat, care are beneficii importante în ceea ce privește mediul, a afirmat la începutul ședinței CGMB primarul general, Nicușor Dan. El precizează că tariful gigacaloriei crește la 330 de lei și amintește că tariful nu a mai fost modificat din anul 2011.

„Prin această modificare ajungem la o sumă care este apropiată de cea orașelor din România care au sisteme centralizate de termoficare”, adaugă primarul general al Capitalei.

Consilierii generali PSD nu vor vota dublarea facturilor la căldură, anunța miercuri dimineață prim-vicepreședintele social-democraților Gabriela Firea.

„Prețul căldurii în Capitală va fi greu de suportat de către bucureșteni. Noul preț propus este de aproape două ori și jumătate mai mare. Nu vom accepta! Primarul general trebuie să vină cu alte soluții, nu să-i împovăreze și mai mult de cetățeni. Reforma sistemului de termoficare din București a ! Soluția găsită de Nicușor Dan este dublarea prețului și cere votul Consiliului General pentru asta. Acum, bucureștenii plătesc aproape 143 de lei pentru gigacalorie. Propunerea lui Nicușor Dan este o creștere cu 140%, până la 347 de lei pentru gigacalorie. O familie care locuiește într-un apartament cu două camere și plătea până acum 250 de lei căldura pe o lună friguroasă, va plăti de acum aproape 600 de lei. Nicușor Dan se dovedește, încă o dată, cinic! Nu-și asumă vreo majorare și lasă totul în seama consilierilor generali, indiferent de culoarea politică. Toți bucureștenii trebuie să știe că este propunerea sa de a mări prețul”, a scris pe Facebook Gabriela Firea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google