Sebastian Coe admite că ar fi trebuit să gestionze diferit subiectul premiilor în bani la JO

Autor:  Cătălin Lupășteanu

Publicat:  31-01-2025

Actualizat:  31-01-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  www.standard.co.uk

Preşedintele World Athletics, Sebastian Coe, unul dintre candidaţii la preşedinţia Comitetului Internaţional Olimpic, a admis că decizia sa de a recompensa cu bani medalia de aur în probele de atletism de la JO 2024 ar fi trebuit gestionată diferit, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

World Athletics şi-a anunţat unilateral decizia de acordare a premiilor în bani înainte de Jocurile de la Paris, fără a consulta nici CIO, în care Coe este membru, nici alte federaţii sportive internaţionale.

Decizia a enervat CIO şi unele federaţii care s-au opus unei astfel de iniţiative, motivând că nu toţi sportivii beneficiază de ea. World Athletics a declarat că va oferi premii în bani tuturor medaliaţilor din acest sport la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028.

''Am luat decizia cu privire la premiile în bani pentru că am simţit că este în interesul sportului nostru, a declarat Coe la o masă rotundă media online. În retrospectivă, ar fi trebuit să o fac altfel şi sunt gata să recunosc asta. Mi-am cerut scuze (faţă de alte federaţii internaţionale sportive olimpice). Nu pentru premiul în bani... dar în retrospectivă aş fi procedat altfel.''

Coe a vorbit cu câteva ore înainte de prezentarea de 15 minute de joi a fiecărui candidat la preşedinţie în faţa membrilor CIO la Lausanne. Organismul olimpic îşi va alege noul preşedinte pe 20 martie, în Grecia, cu prilejul Sesiunii CIO.

Britanicul are printre contracandidaţi pe multipla campioană olimpică de înot Kirsty Coventry, care este ministrul sportului din Zimbabwe, precum şi pe spaniolul Juan Antonio Samaranch, fiul regretatului fost preşedinte al CIO.

Lista candidaţilor la preşedinţia CIO este completată de francezul David Lappartient, preşedintele Uniunii Cicliste Internaţionale, prinţul Feisal Al Hussein al Iordaniei, japonezul Morinari Watanabe, preşedintele Federaţiei internaţionale de gimnastică, şi suedezul Johan Eliasch, un om de afaceri, directorul companiei Head şi preşedintele Federaţiei Internaţionale de Schi, membru al CIO din iulie 2024.

Dacă va fi ales, Coe a promis o implicare mai largă a membrilor CIO în luarea deciziilor şi nu doar în cadrul puternicului comitet executiv. Sub actualul preşedinte Thomas Bach, comitetul executiv este cel care ia cele mai multe decizii cheie, fără consultarea celorlalţi membri.

În timpul domniei de 12 ani a lui Bach la timona CIO, toate deciziile, cu excepţia uneia, au fost unanime.

''În momentul de faţă nu avem structurile pentru a obţine tot ce este mai bun de la nişte oameni foarte inteligenţi. Nu există un consiliu în lume care să nu accepte nişte oameni care stau lângă mine în acea cameră. Oameni care sunt mult mai deştepţi decât mine'', a spus fostul campion olimpic.

Printre cei peste 100 de membri ai CIO, care includ întreprinzători, miliardari, sportivi şi personaje regale, Coe a aflat din propria sa cercetare a arătat că 38% erau olimpici, 33% aveau o carieră solidă în afaceri, în timp ce 11% deţineau funcţii guvernamentale de top în ţările lor.

''Stăm acolo cu un atu care cred că este în cel mai bun caz neexploatat, în cel mai rău caz neglijat. Nicio organizaţie nu poate sta cu un asemenea talent pe banchetele din spate'', a spus Coe.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover