Şefa diplomaţiei europene speră la un acord rapid privind sancțiunile împotriva Rusiei

Autor:  Meilă Emilia-Alexandra

Publicat:  15-07-2025

Actualizat:  15-07-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  JOHN THYS / AFP / Profimedia

Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas s-a declarat marţi optimistă în legătură cu faptul că cele 27 de ţări membre vor conveni asupra unui al 18-lea pachet de sancţiuni contra Rusiei, pachet ce ar presupune o nouă plafonare a preţurilor la petrolul rusesc, informează AFP, conform Agerpres.

"Suntem foarte, foarte aproape" de un acord, a declarat ea în faţa presei înainte de o reuniune la Bruxelles a miniştrilor afacerilor externe ai ţărilor din blocul comunitar.

"Sper că aceasta se va întâmpla astăzi sau mâine", a adăugat ea.

Până acum, Slovacia a blocat adoptarea acestui nou pachet de sancţiuni, cel de-al 18-lea după declanşarea invaziei ruse împotriva Ucrainei, în februarie 2022.

Premierul slovac Robert Fico a făcut uz de acest veto pentru a face presiuni asupra Comisiei Europene, ca aceasta să garanteze aprovizionarea Slovaciei cu gaz, într-un moment în care UE caută să întrerupă total din 2027 importurile sale de gaz rusesc.

Însă el a obţinut garanţii suficiente care îi permit să renunţe la acest veto, potrivit unor diplomaţi.

Kaja Kallas a precizat că aceste noi sancţiuni contra Moscovei vor include o nouă plafonare a preţului la petrolul exportat de Rusia. Acest plafon este în prezent fixat de ţările din G7 şi din UE la 60 de dolari pe baril, iar Comisia Europeană a propus reducerea lui la 45 de dolari. Însă mai multe ţări din UE, printre care Cipru şi Malta, au manifestat reticenţe, temându-se de noi restricţii asupra fluxului lor comercial.

Prin urmare, Comisia Europeană a propus un sistem mai suplu, care să permită revizuirea acestui plafon în funcţie de preţul ţiţeiului pe piaţa internaţională.

Europenii speră încă să convingă şi SUA, până acum reticente să fixeze un nou prag după acordul încheiat în cadrul G7 asupra unui preţ de 60 de dolari.

Fixând un nou prag, ţările occidentale speră să limiteze câştigurile financiare de care beneficiază Moscova pentru a-şi duce războiul împotriva Ucrainei.

Potrivit Kajei Kallas, pragul de 60 de dolari a permis reducerea cu 30% a veniturilor petroliere ale Rusiei, esenţiale pentru finanţarea războiului.

Cu toate acestea, pentru a ocoli această interdicţie, Rusia a înfiinţat o 'flotă-fantomă' de petroliere, estimată la peste 500 de nave, pe care UE a luat-o deja în vizor.

În cadrul celui de-al 18-lea pachet de sancţiuni, UE vrea să adauge 70 de petroliere-fantomă pe lista sa neagră de nave, care numără în prezent 342 de nume.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
29-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Aderare la UE pe modul 'turbo': Fără precedent, Republica Moldova ar putea deschide toate capitolele de negocieri într-un singur an

Article Thumbnail
29-08-2025 Uniunea Europeană

Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, întâlnire de nivel înalt cu președintele Consiliului European: „Vocea României trebuie să conteze”

Article Thumbnail
29-08-2025 Știrile Zilei

Franța și Germania pun la cale un plan care va arunca în aer Uniunea Europeană: Întâlnire cu miză uriașă la Paris

Article Thumbnail
28-08-2025 Uniunea Europeană

Victor Negrescu: România, capitala europeană a securității cibernetice – Centrul UE funcționează la București

Article Thumbnail
27-08-2025 Știrile Zilei

'Războiul' banilor în UE! Ungaria contestă la CJUE susţinerea Ucrainei cu veniturile din activele ruseşti îngheţate

Article Thumbnail
26-08-2025 Știrile Zilei

Scandal fără precedent în istoria UE! Parlamentul European dă în judecată Comisia Europeană din cauza programului SAFE - Miza: 150 mld. de euro

Article Thumbnail
26-08-2025 Știrile Zilei

Actualele buletine ale românilor au dată de expirare: Până când vom mai putea călători în Europa

Article Thumbnail
26-08-2025 Economie

Lovitură dată prieteniei: Ungaria și Slovacia cer CE să intervină și să își îndeplinească obligațiile de protejare a infrastructurii energetice a țărilor UE

Article Thumbnail
26-08-2025 Economie

Decodificarea Acordului Comercial SUA-UE: ce s-a decis în cele din urmă în privința energiei

Article Thumbnail
25-08-2025 Știrile Zilei

Ursula von der Leyen, următorul președinte al Germaniei? Calculele cancelarului Merz (surse)

Article Thumbnail
24-08-2025 Externe

România se îndreaptă spre colaps, în timp ce Spania continuă să fie motorul de creştere al zonei euro

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google