Şeful tenisului australian răspunde criticilor: 'Djokovic nu a beneficiat de un tratament preferenţial'

Autor:  Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat:  05-01-2022

Actualizat:  05-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial în tenisul profesionist şi deţinătorul trofeului la Australian Open, nu a beneficiat de un tratament preferenţial prin acordarea unei derogări medicale legate de vaccinarea împotriva Covid-19 pentru a putea lua parte la ediţia din acest a turneului de Mare Şlem de la Melbourne, a ţinut să precizeze miercuri directorul turneului de la antipozi, Craig Tiley, informează Reuters.

"Ar fi cu siguranţă util dacă Novak ar explica condiţiile în care a solicitat şi a obţinut o derogare", a declarat Tiley, care ocupă şi funcţia de preşedinte al Federaţiei australiene de tenis. "Îl încurajez să vorbească despre asta cu comunitatea. Am trecut printr-o perioadă foarte dificilă în ultimii doi ani şi aş aprecia câteva răspunsuri la asta", a adăugat el.

Şeful tenisului australian a ţinut să sublinieze că Djokovic a obţinut derogarea la capătul unui proces în două etape, supravegheat de autorităţile australiene şi cele ale statului Victoria. Un total de 26 de jucători sau membri ai staff-urilor, din cei aproximativ 3.000 care au făcut deplasarea în Australia, au cerut o scutire şi doar câţiva dintre ei au avut succes în demersul lor, a precizat Tiley.

"Oricine îndeplineşte condiţiile a primit permisiunea de a intra în Australia. Nu a existat nicio favoare specială. Nu i-a fost acordat un tratament special lui Novak", a insistat Craig Tiley.

Ministrul Sportului din statul australian Victoria, Jaala Pulford, a afirmat la rândul său că "nimeni nu a beneficiat de un tratament special''.

"Cred că mulţi oameni din comunitatea noastră vor considera că acesta este un rezultat dezamăgitor. Însă procesul este progres şi nimeni nu a beneficiat de un tratament special. Procesul este incredibil de robust", a spus doamna Pulford.

Decizia de a-i acorda lui Djokovic o derogare a fost criticată în Australia, unde peste 90% dintre persoanele de peste 16 ani au primit două doze de vaccin împotriva Covid-19, iar Melbourne a avut cea mai lungă izolare cumulativă din lume

Djokovic, în vârstă de 34 ani, este deţinătorul recordului de titluri la Australian Open (9), iar în cazul unui nou succes, luna aceasta la Melbourne, el ar doborî recordul de titluri de Mare Şlem pe care îl împarte în prezent cu elveţianul Roger Federer şi spaniolul Rafael Nadal (20).

De luni de zile, participarea lui Djokovic la primul turneu de Grand Slam al anului a fost pusă sub semnul întrebării, din cauza obligativităţii ca jucătorii să fie vaccinaţi împotriva Covid-19 pentru a putea intra în Australia şi a lua parte la competiţie. În cele din urmă, sârbul a anunţat marţi că a obţinut o derogare medicală care îi permite să facă deplasarea la antipozi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google