Senatul a DECIS: modificări importante la sistemul local de transport
Sursă foto: Inquam Photos / George Calin
Senatul a adoptat luni un proiect legislativ care vizează o mai bună funcţionare a serviciului de transport public local, prin emiterea de licenţe de traseu de către autoritatea judeţeană de transport şi extinderea valabilităţii acestora, care să asigure amortizarea mijloacelor de transport.
Citește și: Președintele Klaus Iohannis o invită pe Viorica Dăncilă și miniștrii de resort la Cotroceni pentru discuții pentru clarificarea aspectelor de politică externă
Proiectul a fost adoptat cu 63 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi 20 de abţineri.
"Propunerea legislativă are în vedere emiterea licenţelor de traseu pentru programul judeţean transport persoane prin curse regulate, de către autoritatea judeţeană de transport, pentru o mai bună gestionare şi urmărire a parcului auto - vechime, licenţiere etc., precum şi încasarea taxei de emitere a licenţei de traseu şi a caietelor de sarcini de către consiliile judeţene, luând în considerare şi costurile privind gestionarea, urmărirea, armonizarea şi efectuarea unor studii de specialitate. De asemenea, extinderea valabilităţii licenţei de traseu pe o perioadă de timp care să asigure amortizarea mijloacelor de transport în activitatea de transport public local şi judeţean este un al treilea obiectiv care s-ar putea realiza prin această propunere", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege iniţiat de parlamentari PSD.
Conform proiectului, prin propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local se propune înlocuirea sintagmei "asociaţii de dezvoltare comunitară" cu sintagma "asociaţii de dezvoltare intercomunitară" pentru extinderea atribuţiilor şi responsabilităţilor şi către asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.
Textul actului normativ mai prevede că pentru buna funcţionare a serviciului de transport public local de persoane şi de mărfuri trebuie respectate o serie de principii: promovarea concurenţei între operatorii de transport, accesul egal şi nediscriminatoriu al transportatorilor autorizaţi, respectarea drepturilor şi intereselor acestora, utilizarea eficientă a fondurilor publice în activitatea de administrare sau executare a serviciului de transport public local existent.
Legea nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local, cu modificările şi completările ulterioare, are ca obiect stabilirea cadrului juridic privind înfiinţarea, organizarea, exploatarea, gestionarea şi controlul serviciilor de transport public în toate localităţile ţării: comune, oraşe, municipii şi judeţe.
Senatorul PMP Gabi Ionaşcu a evidenţiat câteva lucruri care ar fi trebuit "mai atent" reglementate de către iniţiator.
"Este de apreciat faptul că de data aceasta apar asociaţiile intercomunitare, dar dacă ne uităm la finanţarea subvenţiei regula nu este stabilită şi atunci va trebui să reglementăm şi cotele de subvenţie în cadrul asociaţiei intercomunitare. Din textul care ni s-a prezentat, aspectele de natură calitativă a transportului de persoane este insuficient reglementat şi în legea iniţială, dar şi în proiectul de lege, şi mă refer la capacitatea de transport, condiţiile de confort, dispecerizarea, chiar şi autogările. Condiţiile de reziliere a contractului de concesiune pentru prima dată sunt specificate în lege, cât şi retragerea licenţei, ceea ce este foarte important, dar nu sunt stabilite criteriile pe baza cărora să faci această reziliere şi retragerea licenţei, pentru că licenţa de transport este dată de o altă instituţie, în prezent a statului. Denunţarea contractului de delegare a gestiunii se înscrie în acelaşi demers, dar nu ştim care sunt obiectivele de denunţare. Un al cincilea subiect, este vorba de autoritatea de autorizare, care este compartimentul sau serviciul specializat de transport local din subordinea Primăriei. Fraza este inexactă, este vorba de compartimentul din cadrul aparatului de specialitate al primarului sau preşedintelui, asta ar fi formularea corectă, dar cred că este o suprapunere peste atribuţiile instituţiilor statului", a explicat Ionaşcu.
Proiectul face parte din categoria legilor ordinare, Senatul fiind prima Cameră sesizată.
Explorează subiectul
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează