Sergiu Bîlcea, deputat PNL, despre cazul Șoșoacă: Avem de învățat, democrația înseamnă reguli și respect!
Sursă foto: Facebook
Sancționarea comportamentului deplasat al europarlamentarei extremiste Diana Șoșoacă la primele abateri de la regulile dialogului civilizat în Parlamentul European este o lecție pentru România, consideră deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
„Din 2020 dezbaterile parlamentare au fost subminate de circul făcut de partide și personaje populiste, care au făcut o marcă și un titlu de glorie din scandal. Avem acum un exemplu: Parlamentul European nu tolerează lipsa de respect, încălcarea procedurilor, scandalul ca tip discurs. O democrație trebuie să își apere procedurile. Mă întreb de ce nu reușim în România să impunem astfel de reguli normale? De ce a fost tolerat ani de zile un comportament care sfidează toate procedurile? Avem de învățat: democrația înseamnă reguli și respect! Libertatea de exprimare este un drept garantat și nu poate fi îngrădit de nimeni, dar într-un climat care să favorizeze dialogul civilizat, respectul pentru colegi și opiniile diferite. Sper ca acest caz să ne dea de gândit și să luăm măsuri și acasă în favoarea unui dialog civilizat în toate instituțiile publice și în dezbaterile parlamentare”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează