Sibiu 'în floare': Festivalul Grădinilor aduce parfum, culoare și prețuri pentru toate buzunarele

Autor:  Liana Ganea

Publicat:  25-04-2025

Actualizat:  25-04-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Freepik

Ediţia din acest an a Festivalului Grădinilor de la Sibiu a adus mai mulţi expozanţi faţă de anul trecut, florile având preţuri între câţiva lei şi câteva sute de lei şi pentru prima dată sunt organizate ateliere pentru copii, a declarat pentru Agerpres preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Sibiu, Octavian Isăilă, organizatorul evenimentului.


"Ne bucurăm să punem la dispoziţia vizitatorilor acest eveniment, din două puncte de vedere: suportul pentru producători şi accesul comunităţii la frumuseţea naturală. Credem în bucuria găsită în această frumuseţe şi într-o lume mai verde. Vă aşteptăm cu drag să fiţi încântaţi de exponate şi să luaţi câte ceva din această încântare acasă, sprijinind producătorii şi motivându-i să continue activitatea pentru a-i vedea an de an. Avem un număr de 56 de expozanţi, în creştere cu 16 faţă de anul trecut. Şi privind spre viitor, sunt aşteptaţi şi cei mici cu activităţi special pregătite pentru ei: plantarea de flori, pictura pe figurine de ipsos, fişe tematice", a spus preşedintele CCIA Sibiu, Octavian Isăilă.

Iubitorii de flori pot găsi până duminică, o gamă variată de plante de grădină şi de interior, la Festivalul Grădinilor, care are loc în parcarea centrului comercial din comuna Şelimbăr, învecinată cu municipiul Sibiu.

De la doi lei un bulb de lalea, până la peste 500 de lei pentru arţarul japonez la ghiveci sau statuetele de grădină, fiecare vizitator are posibilitatea să îşi aleagă măcar o floare sau un ghiveci cu care să plece acasă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google