Sindicatul Liber al Navigatorilor a anunţat că, de la 1 august, va oferi asistenţă exclusiv numai membrilor săi, indiferent cât de grav este motivul solicitării
Sursă foto: politiadefrontiera.ro
Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) a anunţat, vineri, că de la 1 august va oferi asistenţă 24 de ore din 24 numai membrilor săi, indiferent cât de grav este motivul solicitării. SLN consideră că decizia luată în urmă cu 30 de ani de a-i ajuta pe toţi cei care au nevoie de ajutor a fost una greşită, exploatată de unii cu rea credinţă sau ignorată de alţii, potrivit news.ro
Reprezentanţii Sindicatului Liber al Navigatorilor au anunţat, vineri, pe pagina de Facebook a sindicatului, că aproape toate zilele din iunie şi iulie au fost marcate de solicitări ale navigatorilor care s-au confruntat cu diverse probleme.
”În lunile iunie şi iulie ale acestui an, zilele au fost mai toate marcate prin solicitări ale navigatorilor pentru ajutor în probleme grave. În ultima vreme conflictele s-au înmulţit, iar zonele cu navigaţie periculoasă s-au mărit. Vara a devenit şi ea, firesc, un punct important în calendarul vacanţelor navigatorilor, iar atunci când schimbul nu îţi mai vine, iar salariile în loc să se mărească, nu îţi mai intra deloc în cont, situaţia nu este deloc bună”, au transmis reprezentanţii Sindicatului Liber al Navigatorilor.
Ei au precizat că, de la 1 august, vor oferi asistenţă numai membrilor SLN.
”Începand cu 01 august 2025, Sindicatul Liber al Navigatorilor va oferi asistenţă 24/7 exclusiv numai membrilor săi, indiferent cât de grav este motivul solicitării. Ne pare rău pentru această situaţie, dar se pare că decizia luată încă din anul 1995 de a ajuta pe toti cei care cer ajutorul cu speranţa că ei se vor regăsi în viitor în rândurile membrilor, a fost una greşită, exploatată de unii cu rea credinţă sau cu ignoranţă de alţii. De curând am avut parte şi de o premieră absolută. Întrebată de un navigator cu probleme care habar nu avea că există un sindicat care îl poate ajuta, AI(Inteligenţa artificială) i-a indicat să ia legătura cu Sindicatul Liber al Navigatorilor, furnizându-i şi datele de contact necesare dar şi locaţia”, au mai afirmat reprezentanţii SLN.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează