Siria: Premierul turc anunţă începerea asaltului asupra Raqqa

Autor:  Denisa Miron, Colaborator

Publicat:  04-06-2017

Actualizat:  04-06-2017

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Bătălia pentru preluarea controlului asupra Raqqa, bastion al grupării jihadiste Statul Islamic în Siria, a început după ce SUA au informat despre aceasta Turcia, a anunţat duminică premierul turc Binali Yildirim, citat de AFP și preluat de agerpres.

Anunţul lui Binali Yildirim contravine declaraţiilor făcute sâmbătă de către Forţele Democratice Siriene (FDS) - o alianţă arabo-kurdă sprijinită de Washington - potrivit cărora asaltul va fi lansat "în câteva zile". 

"Operaţiunea asupra Raqqa, prevăzută cu mult timp înainte, a început târziu la 2 iunie. SUA au dat Turciei informaţiile necesare cu privire la această chestiune înainte de operaţiune", a precizat Yildirim pentru media locale, între care agenţia de presă Anadolu. 

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a avertizat SUA că Turcia nu va lua parte la operaţiunea pentru cucerirea Raqqa, "capitala" autoproclamată a Statului Islamic în Siria, alături de miliţiile kurde. 

Or, Washingtonul sprijină miliţiile kurde din YPG (Unităţile de Protecţie ale poporului kurd), care reprezintă componenta principală a FDS. 

Turcia consideră YPG drept o extensie în Siria a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizaţie separatistă care duce o luptă armată împotriva Ankarei din 1984, şi care este catalogată drept "teroristă" de către Turcia şi aliaţii săi occidentali. 

SUA au început să livreze arme YPG, dar această decizie a provocat indignarea Ankarei. Şeful diplomaţiei turce Mevlüt Cavusoglu a cerut miercuri Washingtonului să "revină asupra acestei erori", estimând că livrarea de arme YPG este "extrem de periculoasă". 

Turcia se teme de crearea unei zone controlate de kurzi în nordul Siriei, la frontiera turcă. Ankara a lansat, de asemenea, o ofensivă terestră în nordul Siriei în luna august deopotrivă împotriva Statului Islamic şi a miliţiilor kurde. 

Într-o întâlnire cu presa sâmbătă seara, premierul turc a lăsat să se înţeleagă că Turcia nu va ezita să se angajeze în continuare, fără să ofere detalii suplimentare. "Orice ar fi în interiorul sau exteriorul ţării, nu vom ezita să luăm măsurile necesare pentru securitatea ţării noastre şi a poporului nostru", a declarat el, citat de Anadolu. "Am facut-o în trecut şi, dacă este necesar, vom face acest lucru din nou", a adăugat el.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover