Şofer şi pasager, găsiţi inconştienți în mașină după ce ar fi consumat substanţe psihoactive

Autor:  Andreea Năstase

Publicat:  10-11-2022

Actualizat:  10-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  ebihoreanul.ro

Doi bărbaţi au fost găsiţi de poliţiştii brăileni în stare inconştientă în interiorul unui autoturism, unul dintre ei aflându-se la volan, iar celălalt pe bancheta din dreapta, în cazul şoferului aparatul drugtest indicând consumul de substanţe psihoactive, potrivit Agerpres.

Poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică au fost sesizaţi prin apel la 112 cu privire la faptul că pe strada Cazasului din municipiul Brăila un autovehicul este oprit pe partea carosabilă, iar în interior o persoană ar fi inconştientă, informează un comunicat de presă transmis de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.

"Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat la volan un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din satul Baldovineşti, precum şi un tânăr, în vârstă de 19 ani, din satul Pietroiu, aflat pe locul din dreapta spate, ambii aflaţi în stare de inconştienţă. A fost solicitată intervenţia unui echipaj al ambulanţei la faţa locului pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar ulterior cele două persoane au fost transportate la spital", se precizează în comunicatul IPJ Brăila.

În cazul şoferului, aparatul drugtest a indicat consumul de substanţe psihoactive.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover