SONDAJ Conservatorii lui Borisov se află cu puţin în faţa noului partid antisistem

Autor:  Ioana Necula, Redactor

Publicat:  11-07-2021

Actualizat:  12-07-2021

Article thumbnail

Sursă foto:  reuters.com

Niciun învingător clar la alegerile parlamentare anticipate din Bulgaria. Partidul de centru-dreapta Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB), al fostului premier Boiko Borisov, se situează doar cu puţin în faţa noii formaţiuni antisistem "Există un Astfel de Popor" (ITN) a animatorului de televiziune şi politicianului Slavi Trifonov, potrivit Reuters şi AFP.

Potrivit sondajelor Gallup International şi Alpha Research efectuate la ieşirea din secţiile de vot, GERB ar obţine între 22,1% şi 23,5% din voturi, în timp ce formaţiunea lui Slavi Trifonov ar acumula între 21,5% şi 22,3% din sufragii la aceste alegeri, organizate pentru a doua oară în trei luni.

GERB, care a dominat politica bulgară în ultimul deceniu, a câştigat deja alegerile din 4 aprilie, dar refuzul celorlalte partide de a i se alătura într-o coaliţie şi absenţa unei alternative guvernamentale au dus la alegerile anticipate din această duminică, conform agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google