Sorin Colgeag, dat afară de la conducerea tehnică a naţionalei 'under 17': Aurel Țicleanu e noul selecționer
Sursă foto: www.gsp.ro
Federaţia Română de Fotbal a anunţat că Sorin Colceag nu va mai ocupa funcţia de selecţioner al reprezentativei U17 a României, formată din jucători născuţi începând cu 1 ianuarie 2001.
Decizia vine ca urmare a unei analize făcute în cadrul Comisiei Tehnice a FRF, după turneul amical din Turcia, acolo unde echipa antrenată de Sorin Colceag a pierdut primul meci contra reprezentativei Semilunei cu scorul de 6-2 şi a remizat în al doilea joc contra aceleiaşi formaţii, 0-0, anunță News.ro.
Membrii Comisiei Tehnice i-au recomandat Directorului Tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, schimbarea selecţionerului, iar în urma acestei decizii Sorin Colceag a fost eliberat din funcţie.
Acesta va rămâne mai departe în cadrul Şcolii Federale de Antrenori.
Noul staff al naţionale U17 este format din Aurel Ţicleanu - coordonator, Adrian Văsâi şi Mihai Ianovschi junior, antrenori.
Următoarea acţiune a echipei naţionale U17 va avea loc în Cipru, acolo unde tricolorii vor disputa două meciuri amicale cu reprezentativa gazdă, la 27 februarie şi 1 martie.
Reprezentativa Under 17 va juca în luna martie la Turul de Elită al Campionatului European Under 17, din Anglia. Tricolorii vor face parte din Grupa 7, alături de Israel, Ungaria, şi Slovenia. Turneul va fi găzduit de Ungaria şi se va desfăşura în perioada 22-28 martie 2018.
Explorează subiectul
Articole Similare
Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă
Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât
Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun
Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB
Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj
Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei
VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale
McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei
Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez
Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4
Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025
Comentează