Spaniolul Domenec Torrent o să antreneze jucătorii clubului Galatasaray Istanbul

Autor:  Mihai Cistelican

Publicat:  11-01-2022

Actualizat:  11-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  wallpaperflare.com

Spaniolul Domenec Torrent, fostul secund al lui Pep Guardiola, va fi noul antrenor al lui Galatasaray Istanbul, în locul lui Fatih Terim, a anunţat marţi preşedintele clubului aflat în dificultate în campionatul de fotbal al Turciei, scrie AFP, informează Agerpres.

Galatasaray a anunţat luni că s-a despărţit "de comun acord" de legendarul Fatih Terim, după o primă jumătate de sezon dezamăgitoare.

"Ne-am întâlnit cu Torrent pentru un rol de secund, însă după ultimele evoluţii, am ajuns la un acord pentru ca el să devină antrenor", a indicat Burak Elmas într-o conferinţă de presă, potrivit mass-media din Turcia.

Galatasaray, de 22 ori campioană a Turciei, ocupă locul 12 în Superliga turcă, la 22 puncte de liderul Trabzonspor, suferind sâmbătă a şaptea înfrângere în acest sezon (0-1 cu Giresunspor), într-o partidă în care jucătorii români Alexandru Cicâldău şi Olimpiu Moruţan au fost titulari. Galata a câştigat un singur meci din ultimele cinci disputate.

Domenec Torrent a fost circa zece ani secundul lui Pep Guardiola, la FC Barcelona, Bayern Munchen şi Manchester City.

În 2018, catalanul a decis să stea pe picioarele sale şi l-a înlocuit pe francezul Patrick Vieira la cârma lui New York City, în Major League Soccer (MLS). El a pregătit apoi echipa braziliană Flamengo, care l-a demis în noiembrie 2020.

Fatih Terim, 68 ani, o preluase pe Galatasaray în 2017, după ce a părăsit naţionala Turciei pe care a condus-o în trei perioade diferite. Fost tehnician la Fiorentina şi AC Milan, Terim a mai fost la Galatasaray în perioadele 1996-2000, 2002-2004 şi 2011-2013. În 2000, echipa turcă, cu Gică Hagi şi Gică Popescu titulari, a cucerit Cupa UEFA, după o finală cu Arsenal (4-1 la lovituri de departajare).

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google