Spitalul de procurori

Autor:  Cornel Dumitrescu

Publicat:  05-07-2017

Actualizat:  06-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Doamna Laura Codruţa Kovesi a adus testul poligraf în DNA. Şi a început să-i invite degrabă pe procurori la detectorul de minicuni. Pentru a descoperi cine a înregistrat-o. Atunci când s-a autodenunţat. Iar procurorii s-au revoltat. Ca urmare, doi dintre ei au fost crucificaţi. Cu sprijinul CSM. Iar Augustin Lazăr, procurorul general, îi trimite la spitalul de nebuni. După care îşi pune ochelarii de soare şi defilează astfel prin faţa corpului diplomatic de Ziua Americii.

Eu credeam că procurorul general al României o are printre sarcinile sale şi pe cea de-a apăra independenţa oamenilor din sistem. Iată însă că aceştia sunt pedepsiţi atunci când reclamă faptul că şefa lor, doamna Laura Codruţa Kovesi îi abuzează, intervenind în anchetele penale. Şi tot eu mai credeam că rostul Cosiliului Superior al Magistraturii este de asemenea apărarea independenţei procurorilor şi judecătorilor. Iată însă că atunci când această independenţă este violată chiar din interiorul celor două Parchete, CSM consideră că nu mai are nimic de apărat. Ieri, acest centru al puterii judecătoreşti a executat dintr-un foc, în numai 20 de minute şi în regim nepublic, doi procurori. Aceştia au fost reclamaţi de către doamna Laura Codruţa Kovesi şi sacrificaţi ritual pentru a-şi recâştiga autoritatea pierdută în interiorul instituţiei. Mult timp s-a dezbătut dacă aceşti procurori au dreptul sau nu să participe la şedinţa în care urmau să fie crucificaţi. În cele din urmă, prezenţa lor a fost acceptată. Dar nu şi a presei. Deşi şedinţele CSM sunt publice.

Scandal la sediul DNA: Contestatarii și susținătorii lui Kovesi, circ în fața instituției

Cum spuneam, execuţia a fost sumară. Ca pe vremea Tribunalelor Poporului. În 20 de minute s-a decis că cei doi, care până mai ieri se aflau pe panoul fruntaşilor, trebuie să fie sancţionaţi. Laura Codruţa Kovesi a învins.

După acest ceremonial al execuţiei rituale, în viaţa publică dar fără public, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al României, şeful doamnei Kovesi şi păstorul tuturor procurorilor a ieşit la scenă deschisă. Şi a pus bomboana pe colivă. După patru ani de muncă în structura centrală, consideră Augustin Lazăr, un procuror e obosit şi ar trebui trecut într-o altă activitate. Cu alte cuvinte, consideră că cei doi au devenit nişte persoane rătăcite şi că acesta este motivul real care i-a determinat să se numere printre cei care s-au revoltat împotriva doamnei Laura Codruţa Kovesi. Trebuie, prin urmare, ca persoane de acest fel să se caute la cap.

ALERTĂ - Primarul Iașului Mihai Chirica, AUDIAT la DNA în calitate de inculpat

Într-un cuvânt, conform procurorului general, ar trebui înfiinţat un sanatoriu pentru procurorii care au depăşit patru ani de activitate în structura centrală. Un fel de spital de nebuni.  Nu ştiu prin ce structuri se învârtea domnia sa în urmă cu patru-cinci ani. Am însă certitudinea că doamna Kovesi, de exemplu, era tot într-o structură centrală. Ca şi acum. Dacă cumva nu greşesc, era chiar procuror general. Ce vrea să sugereze Augustin Lazăr? Că şi doamna Kovesi ar trebui să ia drumul spitalului?

Şi tot cu acest prilej, al execuţiei rituale, am mai avut ocazia să studiez două reacţii extrem de interesante. Prima, a preşedintelui Klaus Iohannis. Întrebat ce părere are despre tămbălăul de la DNA, acesta a declarat fără echivoc că are o deplină încredere în această instituţie. Înainte ca CSM să dea un verdict, verdictul a venit de la Cotroceni. Laura Codruţa Kovesi să fie lăsată în pace. Şi a  fost lăsată în pace. CSM, de independent ce este, s-a executat.

A doua reacţie mi-a atras atenţia asupra uneia dintre victimele acestei operaţii fulgerătoare. Este vorba de faimosul procuror Doru Ţuluş. Acesta, răspunzând întrebărilor unor jurnalişti, a făcut unele declaraţii publice. Am rămas literalmente cu gura căscată. Nu în raport cu ce a spus faimosul procuror, ci în raport cu modul în care a spus ce a spus. Foarta rar am întâlnit  în lumea magistraţilor o asemenea precaritate în exprimare. Un personaj atât de rudimentar sub aspect intelectual. Parcă l-am ascultat în reluare pe un confrate de-al său de la Ploieşti, faimosul procuror Negulescu, zis Portocală. Aşa că eu propun ca înainte de a-i trimite pe procurori la detectorul de minciuni sau la „detectorul cu minicuni”, aşa cum s-a exprimat Augustin Lazăr, şi înainte de a-i expedia la o casă de sănătate cu statut de sanatoriu de boli nervoase, ca unii dintre aceşti avocaţi ai statului să treacă pe la şcoală.

Un comentariu de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover