STATISTICI ÎNGRIJORĂTOARE Poluarea a ucis 307.000 de persoane în 2019 în UE (raport AEM)

Autor:  Redactia Stiripesurse.ro

Publicat:  16-11-2021

Actualizat:  16-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto:  Realitatea Plus

Poluarea atmosferică a provocat 307.000 de decese premature în Uniunea Europeană (UE) în 2019, potrivit unui raport publicat luni de Agenţia Europeană de Mediu (AEM), relatează EFE, anunță Agerpres.

Decesele provocate de particulele fine mai mici decât cele de 2,5 microni (PM2,5) s-au redus cu o treime în ultimii 15 ani, însă dacă ar fi fost respectate valorile de poluare recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), mai exigente, s-ar fi putut evita 58% din decese.

În timp ce UE fixează limita anuală maximă pentru aceste particule la 25 de micrograme pe metru cub, OMS stabileşte această limită la 5 micrograme, conform recomandărilor sale cele mai recente.

Raportul AEM arată că în 2019, 40.400 de decese premature pot fi atribuite expunerii la dioxid de nitrogen (NO2) şi alte 16.800, la ozonul troposferic (O3).

Bolile cardiace şi accidentele cerebrovasculare sunt cele mai frecvent asociate deceselor provocate de poluare, urmate de cele pulmonare.

Raportul arată că UE s află pe drumul bun pentru a obţine obiectivul de a reduce cu peste 55% decesele premature provocate de poluarea atmosferică în 2030 comparativ cu 2005.

Estimările AEM arată că 456.000 de persoane au murit în UE în mod prematur din această cauză, astfel încât obiectivul este de a reduce numărul deceselor la 250.800 pe an în următorul deceniu.

"Investirea în încălzire, deplasare, agricultură şi industrie mai curate oferă o sănătate mai bună, productivitate şi calitate a vieţii pentru toţi europenii, mai ales pentru cei mai vulnerabili", notează într-un comunicat directorul executiv AEM, Hans Bruyninckx.

Potrivit acestuia, aceste investiţii pe lângă faptul că "salvează vieţi" ajută la accelerarea progresului spre neutralitatea emisiilor de carbon şi consolidează biodiversitatea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover