VIDEO Statuia lui Decebal de la Porțile de Fier - Ce secrete ascunde

Autor:  Cristi Șelaru, Redactor

Publicat:  26-12-2019

Actualizat:  26-12-2019

Article thumbnail

Sursă foto:  Facebook

România se mândrește din 2004 cu cel mai înalt basorelief din Europa şi a doua cea mai înaltă sculptură în piatră din lume. Puțini îl cunosc însă pe autorul acestei opere. Sculptorul statuii regelui Decebal este Florin Cotarcea, un artist din Orşova. Ajutat de 11 alpinişti, a pus în practică ideea istoricului român Iosif Contantin Drăgan potrivit stiritvr.ro

Itoricul Iosif Constantin Drăgan visa de-o viață o sculptură în stâncă la Mraconia, înaltă de 42 de metri, care să-l înfăţişeze pe marele rege dac Decebal.

În 1994, fundaţia patronată de istoric a organizat un concurs de proiecte, la care s-au înscris mai mulți artiști.

Proiectul a fost admis la selecţia organizată în Italia, apoi artistul a fost trimis la studii în peninsulă. Ulterior, au început și lucrările, care au durat 10 ani, dar care au fost oprite înainte de finalizare.

Basorelieful de la Mraconia este astăzi cel mai vizitat simbol românesc.

Chiar dacă sculptura nu este finalizată, rămâne un reper prin stil și dimensiuni.

Statuia regelui Decebal de la Mraconia are 55 de metri înălţime, cu doar 6 metri mai puţin decât Statuia Libertăţii. Depășește însă cu 8 metri statuia lui Isus de la Rio de Janeiro.

Construcţia, care a durat un deceniu, a costat peste un milion de dolari.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
09 iun Știrile Zilei

Test 2026-06-09

Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele fmai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test articleee

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

New article

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover