Steve Scott, noul antrenor al pachetului de înaintare al echipei naţionale
Sursă foto: stiripesurse.ro
Naţionala de rugby a României porneşte în acest sezon competiţional cu un antrenor nou în staff-ul tehnic, Steve Scott. El va pregăti pachetul de înaintare, alăturându-se astfel echipei tehnice formate din Andy Robinson, antrenor principal şi Sosene Anesi, antrenorul de treisferturi, informează frr.ro, potrivit news.ro.
În vârstă de 46 de ani, Scott este un fost internaţional scoţian ce a evoluat pe postul de taloneur. Ca antrenor, a pregătit echipe precum Sale Sharks, Edinburgh, dar şi naţionala Scoţiei din postura de secund. El se va ocupa atât de grămadă, cât şi de tuşă.
"Sunt foarte încântat de faptul că mă pot alătura echipei României pentru că potenţialul este imens şi doresc să ajut să readucem rugbyul românesc la performanţele pe care le reuşea în trecut. Când jucam pentru Scoţia şi auzeam de România, toţi ne gândeam la puterea pachetului de înaintare, toţi ştiam că este o echipă cu o grămadă foarte puternică, o forţă.
Asta îmi doresc să construim, să îmbunătăţim lucrurile care sunt pe grămadă, să le ofer înaintaşilor acele detalii care contează mult tehnic, pentru că la ora actuală rugbyul la nivel mondial se joacă tocmai pe aceste detalii. Filosofia mea ca antrenor este să fac lucrurile cât mai simple, dar să fie eficiente: aruncarea balonului în tuşă, săritura, prinderea lui, este o parte importantă, care îţi poate garanta succesul unei margini bune.
Doresc să fim eficienţi în tuşă, să fie un element pe care echipa se poate baza tot timpul, un element care să dea încredere, iar în ceea ce priveşte grămada, obiectivul este de a ajunge să acţionăm unitar, un grup unit de 8 jucători, care se manifestă ca un singur jucător", a spus Scott.
El a fost alături de Stejari în cantonamentul care a avut loc în Antalya, în luna decembrie, când a şi început să lucreze practic cu înaintaşii.
"Grupul cu care am lucrat în Antalya a fost foarte bun, dornic să lucreze, să se pregătească, iar dacă există dorinţă de muncă şi atitudine, deja un prim pas spre succes este făcut. Am făcut un progres bun în pregătire, trebuie însă să continuăm să progresăm. Datoria mea este să mă asigur că jucătorii se menţin la nivelul la care am ajuns şi că putem continua de unde am rămas, pentru a putea face paşi înainte şi a ne îmbunătăţi fiecare sesiune de antrenament", a precizat Scott.
"Am lucrat cu Stevie la naţionala Scoţiei, este foarte bun în a-ţi da atât acele elemente de bază în ce priveşte grămada şi tuşa, dar şi multe detaliile care fac diferenţa într-un meci. Contează foarte mult faptul că a evoluat ca taloneur, ca parte a marginii şi înţelege presiunea care este în tuşă, pe jucători, şi ştie cum poate fi gestionată mai bine. De asemenea, ne dorim să avem o grămadă puternică, solidă, dinamică, să poată pune presiune pe adversar şi am încredere că el poate face acest lucru", a declarat Andy Robinson, antrenorul României.
Naţionala de seniori se află în aceste zile în stagiu de pregătire la Izvorani, România urmând să întâlnească duminică, 7 februarie, în meciul restanţă din ediţia 2020 a Rugby Europe Championship, reprezentativa Belgiei.
Explorează subiectul
Articole Similare
Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă
Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât
Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun
Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB
Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj
Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei
VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale
McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei
Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez
Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4
Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025
Comentează