Studiu: cine sunt debitorii care vor să îşi renegocieze creditele ipotecare
Sursă foto: stiripesurse.ro
Un procent de 30% din cererile depuse la Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) au ca obiect credite ipotecare, iar restul de 70% din cereri privesc credite de nevoi personale, potrivit unei analize realizate de CSALB, potrivit Agerpres.
Un număr de 42% din consumatori caută soluţii amiabile pentru credite în lei, 28% din solicitanţi au credite în euro, iar 25% în franci elveţieni. În doar 5% dintre cereri sunt analizate credite în dolari americani.
Cele mai frecvente solicitări adresate de consumatori Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar se referă la găsirea unei soluţii pentru rezolvarea problemelor (30%), comisioane (30%), conversie credit (10%) şi situaţii legate de Biroul de Credit (7%).
Potrivit analizei proprii, profilul dominant al consumatorului care se adresează CSALB este următorul: bărbat, cu vârsta între 31-40 de ani, din Bucureşti, care depune online o cerere referitoare la un credit de nevoi personale în lei şi solicită instituţiei financiar-bancare găsirea unei soluţii la problemele ridicate sau la diminuarea comisioanelor.
Astfel, 58% din cererile înregistrate la CSALB sunt depuse de bărbaţi, iar procentul cererilor depuse de femei este de 42%. Aproape 65% dintre cei care se adresează Centrului sunt solicitanţi din rândul populaţiei active, urbane, cu vârste cuprinse între 31 şi 60 de ani, iar restul de 35% provin din mediul rural.
Ponderea cererilor provenite de la consumatorii din Bucureşti şi judeţul Ilfov este de 36% din total.
Ca şi modalităţi preferate de comunicare, peste 84% dintre români se adresează CSALB online, prin intermediul e-mailului şi aplicaţiei mobile, lansată de Centru în 2008. Spre exemplu, 55% dintre cererile trimise către CSALB de la lansarea aplicaţiei vin prin intermediul acesteia, lucru care arată cât de accesibil este acest serviciu pentru consumatorii din toate zonele ţării, notează CSALB. Doar 9,8% dintre sesizările adresate Centrului sosesc prin Poştă, iar 5,6% sunt depuse direct de către consumatori la sediul CSALB.
Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar este o entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică, înfiinţată în baza Ordonanţei Guvernului nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi, ce transpune la nivel naţional Directiva 2013/11/UE privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE.
Explorează subiectul
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează