Studiu: Implant care 'citește gândurile' persoanelor afectate de boli sau de un accident vascular cerebral
Sursă foto: pexels.com
O echipă de cercetători a dezvoltat un implant cerebral care poate „citi” ceea ce o persoană își imaginează că spune – chiar dacă nu poate rosti cuvintele din cauza unei boli sau a unui accident vascular cerebral, potrivit Mediafax.
Dispozitivul funcționează însă doar dacă utilizatorul se gândește mai întâi la o parolă prestabilită, astfel încât să nu fie transcrise gândurile pe care vrea să le păstreze private.
Sistemul a reușit să interpreteze corect aproximativ 74% dintre propozițiile gândite de participanți.
Potrivit studiului publicat joi în jurnalul Cell, microelectrozi plasați în cortexul motor (zona creierului implicată în mișcare și vorbire) înregistrează semnalele neuronale generate de gândurile de vorbire. Apoi, inteligența artificială transformă aceste semnale în cuvinte și propoziții, în timp real.
Pentru protecția utilizatorilor, cercetătorii au introdus o parolă. Când participanții se gândeau la „Chitty-Chitty-Bang-Bang”, implantul începea să decodeze gândurile, recunoscând parola cu o acuratețe de peste 98%.
Dispozitivele de acest tip ar putea ajuta persoane care nu mai pot vorbi din cauza unor boli sau accidente, iar cercetătorii lucrează acum pentru a le face mai rapide, mai precise și capabile să decodeze mai multe tipuri de vorbire.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează