SUA: Un presupus agent rus, acuzat de implicare în tentative de interferenţă în alegerile americane din 2020

Autor:  Daniel Mihai Dragomir

Publicat:  08-12-2022

Actualizat:  08-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  ABC News

Acesta a fost inculpat miercuri în Statele Unite de fraudă şi spălare de bani în legătură cu achiziţionarea unor apartamente de lux în California, scrie AFP. "Acest complice al Kremlinului a fost sancţionat pentru că a încercat să otrăvească democraţia, a arătat că era dispus şi capabil să exploateze sistemul bancar în scopurile sale ilicite", a declarat procurorul federal din Brooklyn, Breon Peace, anunță Agerpres.

Potrivit justiţiei americane, Andrii Derkach şi-a ascuns identitatea atunci când a cumpărat în 2013, pentru 3,9 milioane de dolari, două apartamente în Beverly Hills, la periferia Los Angelesului.

El a mai fost sancţionat de Washington în septembrie 2020 pentru că a încercat să-l "discrediteze" pe Joe Biden, la acea dată candidat la Casa Albă, în cadrul "ingerinţelor străine pentru a submina alegerile prezidenţiale".

Un membru bogat şi pro-rus al parlamentului ucrainean, Andrii Derkach este considerat de Washington drept un "agent rus activ".

Ajutat de soţia sa, Oksana Terekhova, el ar fi înfiinţat mai multe companii şi conturi fictive folosind nume false pentru a-şi ascunde identitatea atunci când cumpăra proprietăţi imobiliare, folosite de familia şi în special de fiica sa, care locuia într-unul dintre apartamente, potrivit rechizitoriului.

Departamentul de Justiţie a indicat că a confiscat cele două reşedinţe înainte de a emite sancţiuni împotriva lui Derkach în 2020, care prevedeau îngheţarea tuturor bunurilor sale din Statele Unite.

Andreii Derkach s-a întâlnit la sfârşitul lui 2019 cu Rudy Giuliani, avocatul personal al preşedintelui Trump, în prima linie a unui efort de a dovedi presupuse acte de corupţie comise de Joe Biden şi fiul lui Hunter în legătură cu Ucraina.

Aceste afirmaţii au fost între timp larg dezminţite. Legăturile strânse dintre Andreii Derkach şi Rusia sunt bine stabilite.

Tatăl său a fost directorul serviciului de securitate al Ucrainei, iar el a mers la centrul de instruire al serviciului de informaţii din ministerul rus de securitate înainte de a se alătura serviciului de securitate ucrainean.

În 2020, Trezoreria SUA a indicat că "el a fost un agent activ rus de mai bine de un deceniu".

Andreii Derkach, 55 de ani, urmează să răspundă la şapte capete de acuzare pentru încălcare de sancţiuni, fraudă bancară şi spălare de bani, iar, dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 30 de ani de închisoare.

Departamentul de Justiţie de la Washington a declarat că nu ştiu unde se află Derkach. În iunie, el a fost acuzat de guvernul de la Kiev că sprijină invadarea Ucrainei de către Rusia şi a fost emis un mandat de arestare pe numele său, reaminteşte AFP.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover