SUA vor să trimită rachete Patriot în Estonia
Sursă foto: AFP
Vicepreşedintele Statelor Unite, Mike Pence, a menţionat duminică la Tallin posibilitatea desfăşurării unor baterii de rachete Patriot în Estonia, dar nu şi-a luat niciun angajament în acest sens, a declarat premierul eston Juri Ratas.
"Am discutat despre asta, dar nu despre o dată sau o oră", a spus Ratas la televiziunea de stat ERR, preluată de France Presse.
"Am menţionat manevrele (Rusiei) care vor avea loc în apropierea frontierei estone (...) şi modul în care Estonia, Statele Unite şi NATO trebuie să le monitorizeze şi să facă schimb de informaţii", a mai precizat prim-ministrul, scrie agerpres.ro.
Guvernul de la Tallin a dat publicităţii un comunicat oficial în care precizează că Ratas şi Pence au dialogat pe teme de securitate, cooperare în domeniul informatic şi colaborare bilaterală.
Vizita vicepreşedintelui american la Tallin va continua luni cu întâlniri cu preşedintele Estoniei, Kersti Kaljulaid, cu cea a Lituaniei, Dalia Grybauskaite, şi cu preşedintele Letoniei, Rajmonds Vejonis. AFP arată că Pence intenţionează să dea asigurări ţărilor baltice şi Poloniei, care au frontiere cu Rusia şi se tem de un eventual atac. Potrivit unei surse militare estone, instalarea rachetelor anti-rachetă Patriot este unul din obiectivele comune ale acestor state membre NATO, unde alianţa nord-atlantică desfăşoară patru batalioane multinaţionale. O baterie Patriot a fost instalată recent în Lituania, temporar, pe durata unui exerciţiu militar.
Premierul Ratas, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, a declarat că descurajarea de către SUA şi NATO în regiunea Mării Baltice "este indispensabilă pentru garantarea securităţii în vecinătatea imediată şi în întreaga Europă". El a salutat decizia Washingtonului de a suplimenta cu 1,4 miliarde de dolari programul European Reasurance Initiative (Iniţiativa de Reasigurare Europeană), care urmează să întărească prezenţa militară americană ca reacţie la anexarea Crimeei de către Rusia.
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează