Surpriză în Italia: Niciun câştigător în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale
Sursă foto: stiripesurse.ro
Luni nu a existat niciun câştigător în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Italia, după ce principalele partide aflate la guvernare au anunţat în prealabil că parlamentarii săi vor depune buletine albe, informează DPA.
Partidele de centru-stânga şi de centru-dreapta nu au ajuns la un acord cu privire la un candidat comun şi nimeni nu a obţinut cele două treimi necesare din voturile celor 1.009 alegători.
Rezultate similare sunt aşteptate în turul al doilea şi al treilea, marţi, respectiv miercuri. Abia după cel de-al patrulea tur de scrutin, programat joi, va fi suficientă o majoritate absolută pentru ca unul din candidaţi să câştige, potrivit Agerpres.ro.
După retragerea fostului premier Silvio Berlusconi din cursa pentru cea mai înaltă funcţie în stat, negocierile între liderii partidelor pentru un posibil candidat s-au intensificat.
La scurt timp după ora 15.00 (14.00 GMT), primii alegători au fost chemaţi în sala de şedinţe a Camerei Reprezentanţilor din Roma pentru a-şi exprima votul. Pe lângă aceşti deputaţi, au avut dreptul să voteze şi membrii celei de-a doua camere - Senatul - şi reprezentanţii celor 20 de regiuni.
Alegătorii care au contractat coronavirusul au putut să îşi depună buletinele de vot la corturile speciale instalate în faţa clădirii.
Potrivit ANSA, este nevoie de aproximativ cel puţin şase ore pentru ca voturile să fie exprimate şi numărate în fiecare tur de scrutin, cu respectarea protocoalelor COVID-19.
În mod tradiţional, nu există candidaţi oficiali în cursă, dar actualul prim-ministru, Mario Draghi, este considerat de mult timp ca fiind favorit pentru acest rol.
Având în vedere că nu poate deţine ambele funcţii, la Roma se poartă de săptămâni întregi negocieri cu privire la modul în care va continua guvernul său, în care sunt reprezentate aproape toate partidele majore din parlament.
Mandatul actualului preşedinte, Sergio Mattarella, se încheie la 3 februarie.
Preşedintele ţării este ales pentru un mandat de şapte ani, prin vot indirect, de către o adunare formată din membrii celor două camere ale parlamentului (629 de deputaţi şi 321 de senatori) şi din delegaţi din partea regiunilor.
Preşedintele, în calitate de şef al statului şi garant al Constituţiei, numeşte şeful guvernului şi, la propunerea acestuia, miniştrii. El are puterea de a dizolva Parlamentul şi, eventual, de a retrimite legile în faţa acestuia atunci când acestea sunt prezentate pentru promulgare. Prezidează Consiliul Suprem al Magistraturii, numeşte o treime din membrii Curţii Constituţionale şi are dreptul de a graţia. Preşedintele trebuie să fie cetăţean italian şi să aibă cel puţin 50 de ani, scrie AFP.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează