Surse: Bolojan accelerează Parchetul 2: s-a stabilit când va avea loc angajarea răspunderii
Sursă foto: Inquam Photos / George Calin
Premierul Ilie Bolojan a anunțat marți, 19 august, în ședința conducerii PNL, că săptămâna viitoare Guvernul își va angaja răspunderea în fața Parlamentului pe Pachetul 2 de reforme.
Surse politice au confirmat că decizia a fost deja luată la nivelul coaliției, în condițiile în care deficitul bugetar continuă să depășească pragurile asumate și există presiuni interne și externe pentru accelerarea ajustărilor fiscale.
Conținutul Pachetului 2
Noul pachet de măsuri vizează patru mari capitole: consiliile de administrație ale companiilor de stat, sănătatea, fiscalitatea și administrația publică locală. În plus, potrivit acelorași surse, există posibilitatea ca în proiect să fie inclus și dosarul pensiilor magistraților, temă extrem de sensibilă și contestată. Planul Executivului este să adopte prin angajarea răspunderii măsuri care să eficientizeze conducerea companiilor de stat, să reducă cheltuielile din sistemul public și să consolideze colectarea fiscală printr-o reformă a ANAF și prin noi ajustări de taxe și contribuții.
O miză politică și economică majoră
Bolojan a insistat în ultimele săptămâni că România nu își mai permite amânări și că stabilitatea financiară a statului depinde de aplicarea rapidă a reformelor. Pachetul 2 este conceput să completeze primul set de măsuri adoptat deja prin angajarea răspunderii Guvernului și este esențial pentru reducerea deficitului bugetar în limitele convenite cu Bruxelles-ul. Introducerea eventuală a pensiilor magistraților în acest pachet ar reprezenta o provocare suplimentară, atât din punct de vedere politic, cât și constituțional.
Ce urmează
Dacă Guvernul își duce planul la capăt, angajarea răspunderii ar urma să aibă loc în Parlament în cursul săptămânii viitoare. Opoziția are la dispoziție instrumentul moțiunii de cenzură, însă până acum nu s-au coagulat majorități clare pentru o astfel de demers. În lipsa unei moțiuni adoptate și după testul CCR, Pachetul 2 va intra direct în vigoare, punând întreaga responsabilitate a măsurilor de austeritate pe umerii actualei guvernări.
Explorează subiectul
Articole Similare
Cele amai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor
test 3 8 dec
test 2 8 dec 2025
test 8 dec 2025
test te121
Arrt despre ...
Test nou 1900
SZ article 1.1
Test articleee
New article
Test noi 1214
Comentează