Tánczos Barna anunță 'cel mai amplu control realizat vreodată în România' pe activitatea de reciclare şi valorificare a deşeurilor

Autor:  Andreea Năstase

Publicat:  01-10-2021

Actualizat:  01-10-2021

Article thumbnail

Sursă foto:  ziarharghita.ro

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, anunţă ”cel mai amplu control realizat vreodată în România pe activitatea de reciclare şi valorificare a deşeurilor”. Peste 360 de comisari şi 40 de inspectori fiscali vor verifica 365 de agenţi economici. ”Vom avea o radiografie foarte clară a întregii activităţi, iar aşteptările mele se leagă de eliminarea fraudei şi a raportărilor false”, a transmis ministrul, potrivit news.ro.

Ministerul Mediului anunţă, vineri, că ministrul Tánczos Barna a dispus Gărzii Naţionale de Mediu şi Administraţiei Fondului pentru Mediu să demareze un control comun la nivel naţional.

Astfel, 360 de comisari de mediu şi 40 de inspectori fiscali de la AFM vor verifica activitatea a peste 365 de agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea în acest sector.

”Am demarat cel mai amplu control realizat vreodată în România pe activitatea de reciclare şi valorificare a deşeurilor. După finalizare, vom avea o radiografie foarte clară a întregii activităţi, iar aşteptările mele se leagă de eliminarea fraudei şi a raportărilor false. Le mulţumesc tuturor comisarilor GNM pentru munca prestată. Cu siguranţă nu este uşor să te afli, zi şi noapte, în prima linie în lupta cu poluatorii, dar munca lor este extrem de importantă, iar rezultatele încep să apară. Îi asigur de întreg sprijinul instituţional al Guvernului României, astfel încât activitatea pe care o desfăşoară să se deruleze în cele mai bune condiţii posibile şi să fie răsplătită pe măsură”, a declarat ministrul Barna Tánczos.

Potrivit Ministerului Mediului, acţiunea de control vizează respectarea suprafeţelor, capacităţilor de stocare/depozitare autorizate; tipurile de deşeuri acceptate în instalaţie; cantităţile de materiale reciclate/ valorificate, dar şi existenţa şi funcţionarea instalaţiilor de reciclare, respectarea capacităţilor autorizate de reciclare/ valorificare, operaţiunea de valorificare autorizată.

În plus, sunt verificate randamentul, eficienţa instalaţiei de sortare/tratare; monitorizarea factorilor de mediu; dovada raportărilor către Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Administraţia Fondului de Mediu; evidenţa gestiunii deşeurilor; trasabilitatea acestora şi respectarea perioadei de stocare a deşeurilor.

Comisarii vor urmări verificarea stocurilor de deşeuri, precum şi a respectării obligaţiei de a deţine spaţii special amenajate pentru stocare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google