Tânăr vitezoman, sub influenţa halucinogenelor şi cu permisul suspendat, autorul unui accident la ieşirea din Constanţa

Autor:  Alexandra-Maria Cioroianu

Publicat:  24-10-2017

Actualizat:  24-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto:  www.radiotimisoara.ro

Poliţiştii Biroului Rutier Constanţa au depistat marţi dimineaţă un tânăr care a condus sub influenţa unor substanţe halucinogene un autoturism cu mare viteză, prin municipiul Constanţa, către localitatea Valu lui Traian, fiind implicat ulterior într-un accident soldat cu pagube materiale, informează un comunicat de presă al Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ) Constanţa.

Citeşte şi: Fost premier, APEL către Guvern: 'Reparaţi această NEDREPTATE...'

Potrivit primelor informaţii, tânărul în vârstă de 23 de ani, din oraşul Năvodari, s-a urcat la volan deşi avea dreptul de a conduce pe drumurile publice suspendat şi aflându-se sub influenţa substanţelor halucinogene interzise. El a fost reţinut de poliţişti după ce s-a oprit cu autoturismul Audi pe care-l conducea într-un parapet, la ieşirea din municipiul Constanţa. 

Poliţiştii spun că acesta a condus haotic şi, înainte de a se ciocni de parapet, a pătruns pe contrasens şi a părăsit partea carosabilă. 

"În urma cercetării la faţa locului, în autoturism au fost identificate o pungă cu fragmente vegetale de culoare verde-maro, o ţigară neinscripţionată şi un pistol cu gaze. Conducătorul auto a fost condus la sediul Poliţiei Rutiere din Constanţa pentru luarea măsurilor legale ce se impun", precizează comunicatul IPJ. 

Conform Poliţiei, tânărul din Năvodari fusese reţinut şi trimis în judecată, în urmă cu un an de zile, pentru o faptă asemănătoare.

Citeşte şi: Ministrul Sănătăţii aruncă BOMBA: 'Am primit ameninţări...' .

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover