Tensiuni în CJ Caraș-Severin: E gest reflex la PSD să vă gândiți la penal / Deficitul nu înseamnă o culpă
Sursă foto: stiripesurse.ro
Un consilier județean PNL din Caraș-Severin și președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, au discutat în contradictoriu despre deficitul înregistrat de instituție, contrele politice ajungând la referiri la aspecte penale.
Discuția a pornit de la finanțele locale.
Șeful Consiliului Județean și-a informat colegii, într-o ședință din 9 ianuarie, că există un deficit de 6 milioane de lei de acoperit pe secțiunea de dezvoltare.
CITEŞTE ŞI: Secretul ruşinos, descoperit printr-un studiu: De ce miros mai urât bărbaţii singuri
Liberalii au întrebat dacă poate fi vorba de o „culpă” și discuția a alunecat spre înțepături reciproce.
Redăm dialogul care a urmat, potrivit stenogramei ședinței:
Domnul consilier Teodorescu Mircea: Cu toate explicațiile dumneavoastră și cu expunerea de motive, totuși o să vă rog să ne lămuriți suplimentar cum s-a ajuns la acest deficit deloc neglijabil de aproape 6.200.000 lei pe secțiunea de dezvoltare. Și dacă eventual există o culpă, neglijență la nivelul aparatului propriu pentru această situație?
Domnul președinte Silviu Hurduzeu: Domnul consilier, deficitul nu înseamnă o culpă, ca să ne înțelegem! Deci v-am explicat, o să reiau. Când am construit bugetul pe anul 2018, l-am construit fără a acoperi toate cheltuielile de funcționare și, și pe cheltuielile de dezvoltare au fost mai puține cheltuieli prevăzute, pentru că aveam excedent. Și am folosit din excedent, așa este normal să facem! Noi nu lăsam excedentul acela să zacă acolo. Cele 6 milioane nu sunt bani aduși de acasă sau de altundeva, sunt tot din banii Consiliului Județean, din excedentul din anul 2017, pe care i-am folosit pentru a depune proiectele. Și dacă doriți, o să vă facem o informare pe ce s-au cheltuit cei 6 milioane. Dar dacă dumneavoastră spuneți că deficitul e o culpă, credeți-mă, e prima dată…
Domnul consilier Teodorescu Mircea: Nu. Eu am întrebat ”dacă este”?
Domnul președinte Silviu Hurduzeu: E suficient că întrebați așa ceva! Cum puteți să spuneți că deficitul…
Domnul consilier Teodorescu Mircea: Mai direct, domnule președinte.
Domnul președinte Silviu Hurduzeu: Noi am luat banii din excedent ca să îi băgăm în dezvoltarea județului și dumneavoastră întrebați dacă e o culpă? Păi ați fi vrut să păstrăm tot excedentul și să nu plătim proiectele depuse pentru finanțare?
Domnul consilier Teodorescu Mircea: O să vă întreb mai direct.
Domnul președinte Silviu Hurduzeu: Mai direct! Și o să vă răspund cât pot de …
Domnul consilier Teodorescu Mircea: Cumva, disfuncționalitățile din bugetul pe 2018 s-au dat datorat bugetului excesiv pentru salarii?
Domnul președinte Silviu Hurduzeu: Nu. Din contră!
(...)
Domnul consilier Cojocariu Ioan: Colegul meu a înțeles din prima, dar eu cred că v-a mai întrebat odată ca să înțeleagă și presa, să nu mai fiți nevoit să faceți conferință de presă la sfârșit, tot pe această treabă. Ce vreau să vă spun de culpa de care…Dumneavoastră, când auziți de culpă, vă și gândiți la penal! Nu trebuie să vă gândiți la penal. E un gest reflex la PSD, treaba aceasta, de a crede că ești imediat luat în gheare. Este vorba de cele două trepte ale culpei care înseamnă neglijență sau imprudență. Și credea că e una din acestea vizavi de folosirea banului public! Trebuie să o luați altfel! Nu în sensul brusc, așa…
Domnul președinte Silviu Hurduzeu: Am înțeles, aveți dreptate. Din Consiliul Județean, conducerea Consiliului Județean era de la PSD, cea trecută, care a avut probleme penale, nu de la PNL. Aveți dreptate, noi reacționăm la chestiile penale”
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează