TERIFIANT O celebră jurnalistă, ucisă cu sânge rece. Suspectul a recunoscut tot

Autor:  Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat:  31-10-2017

Actualizat:  31-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Inventatorul danez Peter Madsen a recunoscut în faţa autorităţilor că a tranşat corpul jurnalistei suedeze Kim Wall, contrazicându-şi astfel declaraţiile anterioare. Bărbatul are acum o altă versiune a poveştii şi susţine că ziarista s-a intoxicat cu monoxid de carbon, informează The Guardian.

Poliţia daneză arat că Madsen şi-a schimbat acum povestea, dar încă susţine că Wall a murit într-un accident, în timp ce se afla la bordul submarinului său. În interogatoriul iniţial, Peter Madsen, principalul suspect în cazul crimei, a negat faptul că ar fi tranşat-o pe tânără şi a spus că a murit într-un accident, atunci când o trapă a căzut peste ea.

Un fost ministru al Sănătății demontează anunțul lui Dragnea privind finanţarea tratamentelor răniţilor din Colectiv: 'Ce an este precizat aici?'

Acum, însă, bărbatul spune că jurnalista a murit intoxicată cu monoxid de carbon, în interiorul submarinului, atunci când el se afla pe punte. „Ulterior, Madsen a recunoscut că a tranşat-o şi i-a răspândit membrele în diferite zone ale Golfului Koge", în apropiere de Copenhaga.

Wall, colaboratoare a The Guardian şi a New York Times, a fost dată dispărută de iubitul său pe data de 11 august, atunci când nu s-a mai întors acasă de la un interviu. Corpul său decapitat a fost găsit plutind în Golful Koge pe 21 august, iar capul, picioarele şi hainele au fost recuperate în pungi de plastic, pe 7 octombrie, scrie Gândul.

De la jumătatea lunii august, de când se află în arest, şi până acum, Madsen şi-a schimbat versiunea de mai multe ori. După ce şi-a scufundat în mod intenţionat submarinul, acesta a fost salvat de la înec şi le-a spus autorităţilor că a lăsat-o pe Wall la mal, după interviul pe care i l-a luat. Pe 5 septembrie, acesta a avut de spus o altă poveste, arătând că femeia a murit, de fapt, la bordul navei sale, după ce o trapă a lovit-o direct în cap, spunând şi că i-a aruncat corpul intact peste bord, după ce s-a panicat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover