Toţi congresmanii americani ar putea purta arme oriunde în ţară

Autor:  Cristian Gheorghe

Publicat:  22-06-2017

Actualizat:  22-06-2017

Article thumbnail

Sursă foto:  AJC.com

Un membru republican al Camerei Reprezentanţilor a anunţat miercuri că a depus un proiect de lege care îi autorizează pe congresmeni să poarte arme în orice loc din ţară, cu excepţia clădirii Capitoliului, sediul Congresului american, transmite Reuters, conform agerpres.

Jody Hice, care reprezintă statul Georgia, şi-a prezentat propunerea drept un pas important pentru asigurarea siguranţei personale a legislatorilor, 'în lumina recentelor evenimente', cu referire probabilă la atacul produs săptămâna trecută, când un bărbat a deschis focul împotriva unor membri republicani ai Congresului care se antrenau pentru un meci caritabil de baseball.

ALERTĂ pe un aeroport din SUA. FBI, anchetă pentru 'act de terorism'

'Protecţia personală şi capacitatea de a te apăra singur împotriva unui agresor constituie parte a ţesăturii Constituţiei noastre, din care motiv cred cu ardoare în Al Doilea Amendament', care le oferă cetăţenilor americani garanţiile legale pentru a deţine şi purta arme de foc, a explicat Hice într-un comunicat.

'Deşi membrii Congresului sunt cu toţii americani obişnuiţi, este evident şi că purtăm o ţintă pe spate', a adăugat el. 'În lumina recentelor evenimente, este incredibil de important ca membrii Congresului să-şi păstreze capacitatea de a-şi putea asigura singuri securitatea personală, indiferent de oraş sau stat', a mai explicat Hice.

El a precizat că a introdus acest proiect marţi, la mai puţin de o săptămână după ce un bărbat a deschis focul asupra unor congresmeni republicani la un antrenament de baseball în oraşul Alexandria, Virginia, o suburbie a capitalei Washington.

Surpriză de PROPORȚII în Italia: Silvio Berlusconi revine în prim planul politicii

Steve Scalise, al treilea în ierarhia Partidului Republican în Camera Reprezentanţilor, a fost rănit în atac, aceeaşi soartă având-o şi un asistent republican, un lobbyist şi un poliţist care îi asigura securitatea congresmanului.

Agresorul, un fost voluntar în campania Bernie Sanders, candidat la nominalizarea Partidului Democrat pentru Casa Albă, a fost ucis în schimbul de focuri cu poliţia.

Steven Scalise a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale în urma rănii la şold suferite, starea sa de sănătate fiind declarată miercuri 'bună'.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover