Tragedia de la fabrica de cașcaval din Ibănești: Patronul a murit chiar de Rusalii încercând să-și salveze angajații

Autor:  Alice Draghici

Publicat:  24-06-2024

Actualizat:  24-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto:  facebook

Radu Tudose, patronul fabricii de cașcaval de la Ibănești, a murit în duminica de Rusalii, încercând să își salveze angajații, după ce aceștia au căzut într-un bazin de decantare.

Coordonatorul UPU-SMURD Iași, Diana Cimpoieșu, a confirmat că bărbatul transportat în stare gravă la Iași cu elicopterul, după ce a căzut într-un bazin de colectare a apelor uzate de la o fabrică de lactate din Ibănești, a decedat.

Acesta este al patrulea deces înregistrat în urma tragicelor evenimente de la Ibănești. Două persoane au murit pe loc, una la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, iar cealaltă la Iași. Printre cei decedați se numără și administratorul companiei, Radu Tudose.

Tragedia s-a produs după ce un angajat a intrat fără protecție într-un bazin de decantare. Gazele nocive l-au doborât instantaneu, iar după el au intrat alți doi colegi și inclusiv patronul. Rând pe rând, aceștia au căzut inconștienți iar, în ciuda eforturilor, medicii nu i-au putut salva.

S-a încercat resuscitarea victimelor la fața locului

Cele patru persoane, cu vârste cuprinse între 47 și 56 de ani, au fost scoase din bazin de către pompieri și preluate de echipajele medicale aflate la fața locului.

Una dintre ele era conștientă și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. În cazul celorlalte trei victime  s-au inițiat imediat manevrele de resuscitare.

Împreună cu echipajele de prim ajutor ajunse la fața locului s-au continuat manevrele de resuscitare pentru fiecare din pacienți.

VIDEO Incident extrem la fabrica de lactate Ibănești: Doi bărbați au murit, după ce au căzut în un bazin cu cașcaval

Unul din ei, după aproximativ 20 de minute, a răspuns la manevrele de resuscitare și a fost preluat de elicopterul SMURD Iași și dus la centrul universitar.

Doi dintre cei patru bărbaţi nu au mai răspuns manevrelor de resuscitare. Ceilalți doi au fost transportați la spital, acolo unde, din păcate, au decedat la interval de câteva ore.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
09 iun Știrile Zilei

Test 2026-06-09

Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele fmai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test articleee

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

New article

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google